Fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, a pledat vinovat în cazul unor acuzaţii care l-ar putea implica şi pe preşedinte
0Fostul avocat personal al preşedintelui SUA, Michael Cohen, a pledat vinovat în timpul unui proces din New York de marţi privind mai multe acuzaţii financiare, acesta spunând că a fost coordonat de Donald Trump, relatează Reuters.
Verdictul a venit la câteva minute distanţă după ce curtea federală din Virginia l-a condamnat pe fostul şef de campanie al lui trump, Paul Manafort, de opt acuzaţii de fraudă fiscală şi bancară şi nedivulgarea conturilor din trei bănci străine.
În vârstă de 51 de ani, Cohen a venit în faţa instanţei federale din Manhattan şi a pledat vinovat, recunoscând că contribuit ilegal la bugetul de campanie şi că făcut o contribuţie excesiv de mare în cadrul campaniei.
Cohen, unul dintre cei mai apropiaţi ai lui Trump pentru mai mult de un deceniu, a declarat în faţa instanţei că a aranjat să plătească „pentru (principalul) scop de a influenţa (alegerile)” în direcţia unui anumit candidat la funcţia federală. Acesta nu a dar numele candidatului.
Totodată, vedeta porno Stormy Daniels a declarat că Cohen ar fi plătit-o 130.000 de dolari cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru a-şi ţine gura privind o aventură sexuală cu Trump din 2006.
Mai mult, Cohen a înregistrat o conversaţie cu Trump care a avut loc două luni înainte de alegeri, în care aceştia vorbesc despre cumpărarea drepturilor de autor al unui articol în care fostul model Playboy Karen McDougal spunea că are o aventură cu Trump.
Conform legii electorale din SUA, contribuţiile la campanie, definite ca lucruri de valoare date unei campanii pentru a influenţa alegerile, trebuie să fie dezvăluite. O plată cu scopul a face pe cineva să tacă privind o aventură chiar înainte de campania electorală ar putea consitui o contribuţie la campanie, potrivit unor experţi americani.
Jurnaliştii americani vorbesc despre o zi istorică, la care s-a ajuns plecând de la investigaţia Consilierului Special Robert Mueller privind amesteul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi o posibilă coordonare a acestora din urmă cu campania republicană a lui Trump.
Prin Mueller, procurorii federali din New York au început propria investigaţie şi au făcut legăturile cu Cohen.
În ce-l priveşte pe preşedinte, Trump a repetat de numeroase ori că nu are vreun amestec cu Rusia, că nu a avut o aventură cu Stormy Daniels sau Karen McDougal şi a spus despre investigaţia lui Mueller că este o „vânătoare de vrăjitoare”. În acelaşi ton, oficialii ruşi au negat orice amestec în alegerile americane. Totuşi, serviciile secrete ale SUA au concluzionat că Moscova a avut clar un amestec în alegeri.
Investigaţia lui Mueller, care a pornit în luna mai a anului trecut, a rezultat în acuzarea a peste 30 de persoane, dintre care cinci au pledat vinovat.