Foştii şefi ai serviciilor secrete americane îi răspund lui Trump: „Este intimidat de Putin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump (dreapta) şi Vladimir Putin (stânga), la summitul APEC 2017 FOTO EPA/ EFE
Donald Trump (dreapta) şi Vladimir Putin (stânga), la summitul APEC 2017 FOTO EPA/ EFE

Doi foşti şefi ai serviciilor americane de informaţii s-au arătat îngrijoraţi duminică de faptul că Donald Trump ar putea fi manipulat de către Vladimir Putin, aceste reacţii intervenind a doua zi de la declaraţia liderului de la Casa Albă precum că omologul său de la Kremlin este „sincer“ când spune că nu s-a amestecat în alegerile prezidenţiale de anul trecut din Statele Unite, relatează Reuters online.

Donald Trump gestionează prost relaţiile cu Rusia, în contextul în care mai multe anchete încearcă să stabilească dacă apropiaţi ai Kremlinului au influenţat sau nu alegerile prezidenţiale din 7 noiembrie 2016 din Statele Unite, au apreciat fostul director al CIA John Brennan şi fostul şef al spionilor americani James Clapper în cadrul emisiunii „State of the Union“ de la CNN.

„Cred că Trump este, din nu ştiu ce motiv, fie intimidat de Putin, fie temător de ce ar putea face acesta din urmă, fie de ce ar putea rezulta din investigaţii. Trump acţionează în faţa ruşilor fie cu naivitate, fie cu ignoranţă, fie cu teamă“, a comentat John Brennan relaţiile Casa Albă - Kremlin după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

James Clapper a fost mai tranşant decât fostul său coleg, subliniind că actualul preşedinte american poate fi manipulat de către liderii care îi întind covorul roşu.

„Sunt convins că atât chinezii, cât şi ruşii cred că-l pot manipula“, a declarat el.

În schimb, seecretarul Trezoreriei Americane, Steve Mnuchin, prezent la rândul său în studio, a calificat aceste declaraţii drept „ridicole“. „Preşedintele Trump nu este manipulat de nimeni“, a spus Mnuchin.

„Un pericol pentru ţară“

Donald Trump a schimbat câteva cuvinte sâmbătă cu Vladimir Putin în marja summitului Forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

„De câte ori mă vede, îmi spune: «Nu am făcut acest lucru»“, a precizat Trump referindu-se la acuzaţiile asupra implicării Kremlinului în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite.

„Şi cred, chiar cred, că atunci când îmi spune asta, aşa e“, a adăugat preşedintele american.

Între altele, liderul de la Casa Albă i-a criticat pe Brennan, Clapper şi fostul director al FBI James Comey, numindu-i „birocraţi politici“. El a denunţat şi raportul agenţiilor americane de informaţii cu privire la amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite.

În opinia lui Brennan, criticile formulate de Trump la adresa sa sunt izvorâte din mândrie. La rândul său, Clapper a sugerat că refuzul lui Trump de a accepta ideea ingerinţei ruse reprezintă „un pericol pentru ţară“.

Întrebat dacă ruşii l-ar şantaja pe preşedintele american cu informaţii compromiţătoare, John Brennan a evitat să dea un răspuns clar. Un dosar redactat de un fost spion britanic conţine elemente neverificate precum că Rusia deţine informaţii compromiţătoare despre Donald Trump.

Pe de altă parte, Kremlinul susţine că Trump şi Putin nu au discutat la summitul APEC din Vietnam despre ultimele alegeri prezidenţiale din Statele Unite.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite