Forţele aeriene ale SUA sunt condamnate să plătească despăgubiri de 230 de milioane de dolari către familiile victimelor unui atac din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Un judecător federal american a dispus luni ca forţele aeriene să plătească daune de peste 230 de milioane de dolari supravieţuitorilor şi familiilor victimelor unui atac armat care a avut loc în Texas în 2017, pentru că nu au semnalat cazierul judiciar al autorului atentatului, relatează AFP, citată de Agerpres.

În noiembrie 2017, Devin Patrick Kelley a deschis focul într-o biserică din Sutherland Springs, în Texas. 26 de persoane au murit şi alte 22 au fost rănite în cel mai sângeros atac armat din istoria acestui stat american.

Atacatorul, infractor condamnat, avea antecedente de violenţă domestică şi de tulbuări a sănătăţii mintale. După atac el s-a împuşcat.

Familii ale victimelor au dat în judecată guverul american, susţinând că acesta ar fi putut să-l împiedice pe bărbat să cumpere legal arme de foc.

„Instanţa a concluzionat că guvernul nu a dat dovadă de prudenţă rezonabilă în activitatea sa de a înainta către FBI antecedentele penale ale lui Kelley şi că guvernul este responsabil de 60% din prejudiciile reclamanţilor”, se arată în decizie.

În general, infractorii condamnaţi nu au dreptul de a deţine arme de foc, iar magazinele autorizate trebuie să verifice bazele de date naţionale înainte de a aproba o astfel de vânzare.

Kelley a reuşit să scape de sistemul de verificare a antecedentelor deoarece Forţele Aeriene (US Air Force) în care el a activat nu au semnalat cele două condamnări ale sale pentru violenţă domestică, fapte pe care le comise cu cinci ani în urmă.

Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, Ann Stefanek, a declarat că armata intenţionează să atace decizia în apel, conform New York Times.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite