Donald Trump ar „da undă verde” distrugerii Ucrainei de către Putin, susține un fost șef al CIA
0Fostul director al CIA, John Brennan, s-a arătat „îngrijorat” de un posibil al doilea mandat al lui Donald Trump, temându-se că acesta ar putea fi dezastruos pentru Europa, relatează Daily Express US.
O a doua președinție a lui Donald Trump reprezintă un risc pentru Ucraina în lupta acesteia pentru respingerea agresiunii Rusiei, apreciază fostul director al CIA (2013-2017).
Brennan și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu sondajele care arată o cursă strânsă între Trump și rivalul său democrat Joe Biden, actualul președinte.
Rememorând o întâlnire cu fostul președinte american, Brennan spune că a avut senzația că Trump „nu era calificat atunci și nu este calificat nici acum". El evidențiază relația NATO- SUA cu aliații străini drept domeniu care ar putea avea de suferit dacă Trump revine la Casa Albă.
Membri proeminenți ai Partidului Republican au cerut o reevaluare a finanțării Ucrainei, ținând cont că Washingtonul a furnizat deja un ajutor în valoare de 75 de miliarde de dolari.
Fostul șef al spionajului american a declarat pentru postul francez RTBF că temerea lui este că Trump ar putea decide chiar să nu mai finanțeze deloc Ucraina.
„El ar putea reduce sau chiar opri ajutorul financiar și militar acordat guvernului de la Kiev. Iar asta i-ar da undă verde lui Vladimir Putin să încerce să înghită practic Ucraina. Din nefericire, cred că asta îl va încuraja pe Putin să se uite cu nesaț la restul Europei”, a apreciat el.
Brennan susține că Ucraina și Europa ar fi mai în siguranță într-un al doilea mandat al lui Joe Biden.
Biden, în vârstă de 81 de ani, și Trump, în vârstă de 77 de ani, sunt la egalitate în multe sondaje de opinie.
În octombrie, Trump s-a lăudat că ar găsi o rezolvare războiului din Ucraina în termen de 24 de ore dacă este ales în noiembrie.
„Dacă voi fi președinte, voi termina acest război într-o zi, în 24 de ore. Mă voi întâlni cu Putin, mă voi întâlni cu Zelenski amândoi au slăbiciuni și amândoi au puncte forte”, spunea el pentru CNN.
John Brennan, un critic al fostului președinte american, a demisionat din funcția de director al CIA în momentul în care Donald Trump a fost învestit.
El a scris în cartea sa de memorii (2020) despre Joe Biden: „Am avut o relație foarte apropiată cu el atunci când am lucrat la Casa Albă [în calitate de consilier pe probleme de contraterorism] și în calitate de director al CIA. Experiența sa vastă în probleme de securitate națională ... l-a făcut unul dintre cei mai activi participanți la nenumăratele întâlniri la care am participat împreună”.