Directorul JP Morgan, cea mai mare bancă de investiții din lume, avertizează că bursa americană este umflată

0
0
Publicat:

Jamie Dimon, directorul executiv al JP Morgan Chase, cea mai mare bancă de investiții de pe Wall Street, declară că bursa americană este „oarecum umflată”.

Jamie Dimon/FOTO: X
Jamie Dimon/FOTO: X

„Prețurile activelor sunt oarecum umflate, conform oricărui indicator. Se află în top 10% sau 15%” din evaluările istorice, a declarat Dimon în Elveția, unde participă la Forumul Economic Mondial de la Davos, scrie CNBC.

Acesta face referire la bursa americană, care se află pe un trend ascendent de mai mulți ani. Indicele Standard & Poor's (S&P) 500 a înregistrat creșteri de 20% în fiecare an, prima dată în ultimii 25 de ani.

Așa că da, sunt la niveluri ridicate, iar pentru a justifica aceste prețuri, ai nevoie de rezultate destul de bune. „Strategiile pro-creștere ajută la realizarea acestora, dar există și aspecte negative, care pot să te ia prin surprindere”, a avertizat el.

În vârstă de 68 de ani, Dimon este una dintre cele mai respectate voci din domeniul financiar, după ce a transformat JPMorgan în cea mai mare bancă americană, conform mai multor criterii, inclusiv în ceea ce privește valoarea activelor gestionate și propria capitalizare de piață.

Acesta a mai venit cu avertizări încă din 2022, când a spus că un „uragan” se îndreaptă spre economia SUA, deși țara a depășit așteptările privind creșterea economică, ba chiar realegerea lui Trump a crescut speranțele legate de rezultatele celei mai mari economii a lumii.

„Sunt puțin mai precaut în privința multor subiecte”, a admis Dimon miercuri.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite