Curtea Supremă din Michigan, undă verde pentru candidatura lui Trump la alegerile din 2024

0
Publicat:

Curtea Supremă din Michigan a refuzat miercuri, 27 decembrie, să îl descalifice pe fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) să candideze anul viitor la Casa Albă pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, transmit Reuters şi EFE, conform Agerpres.

Donald Trump, face o grimasă în timpul unui speech
Donald Trump. Foto:Profimedia

Hotărârea din Michigan contrastează cu decizia de săptămâna trecută a Curţii Supreme din Colorado, care l-a descalificat pe Trump pentru alegerile din 2024 în acest stat, în baza aceleiaşi premise juridice.

Una caldă, una rece

Reclamanţii - cărora justiţia din Colorado le-a dat dreptate într-o hotărâre fără precedent - au invocat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, care interzice persoanelor care au participat la o insurecţie să ocupe funcţii alese. Acest amendament a fost adoptat în 1868, după Războiul Civil din Statele Unite, pentru a împiedica venirea la putere a persoanelor asociate cu sudiştii confederaţi.

Spre deosebire de Colorado, în Michigan, judecătorii au susţinut că acest caz a ridicat o problemă politică care nu ar trebui să fie rezolvată de către sistemul judiciar şi au respins procesul fără a organiza măcar un proces.

Oamenii responsabili de campania lui Trump fac tot posibilul ca fostul președinte să poată candida din nou în fiecare stat

Deocamdată, aceste hotărâri nu afectează decât Colorado şi Michigan, deoarece în sistemul federal american fiecare stat - şi nu naţiunea - este responsabil de organizarea scrutinului. Instanţele din Montana au respins, de asemenea, un caz similar.

Staff-ul de campanie al lui Trump a anunţat, după decizia din Colorado, intenţia de a face apel la Curtea Supremă a SUA pentru a se asigura că fostul preşedinte se află pe buletinul de vot în fiecare stat din ţară.

În cazul în care Curtea Supremă va accepta apelul, atunci acestei instanţe îi va aparţine decizia finală cu privire la posibilitatea de a folosi cel de-al 14-lea amendament în cazul lui Trump şi dacă acesta poate sau nu să candideze la preşedinţie în 2024.

Şase din cei nouă membri ai Înaltei Curţi sunt consideraţi conservatori, trei dintre ei fiind nominalizaţi chiar de Trump în timpul mandatului său.

Alegerile primare republicane încep pe 15 ianuarie cu adunările electorale din Iowa, iar Trump este favorit, potrivit tuturor sondajelor, să revină pentru a-l înfrunta pe actualul preşedinte, democratul Joe Biden, la alegerile din noiembrie pentru Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite