Cum şi-au dat seama americanii că Rusia ar fi scurs răspunsurile scrise din partea SUA şi NATO către „El Pais”. Reacţia ambasadei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Rusia a respins vineri afirmaţiile subsecretarului american de stat  Victoria Nuland, într-un interviu acordat TASS, cum că documentele confidenţiale conţinând răspunsurile scrise ale NATO şi SUA publicate ziarul spaniol El Pais ar fi fost scurse de Rusia, relatează Reuters.

Ambasada Rusiei în SUA a calificat aceste declaraţii ale lui Nuland drept „uluitoare”, observând că, „în loc să se concentreze asupra esenţei preocupărilor Rusiei, partea americană se angajează în teorii ale conspiraţiei”.

El Pais a publicat miercuri fotografii ale documentelor confidenţiale trimise de NATO şi SUA ca răspuns la solicitările Rusiei şi care propun acorduri de dezarmare şi măsuri de creştere a încrederii reciproce.

Într-un interviu pentru agenţia rusă de ştiri TASS, subsecretarul american de stat, Victoria Nuland, a afirmat că Rusia a furnizat aceste documente presei, iar asta pentru că fotografiile conţin însemnări cu o cariocă albastră făcute doar pe documentele originale, nu şi pe copiile oferite aliaţiilor.

Îmtrebată de jurnalistul rus dacă crede că „Rusia a aranjat scurgerea de documente”, subsecretarul american de stat a confirmat, potrivit Digi 24.

„Suntem aproape siguri - în sensul că însemnările care apar pe document sunt la fel cu cele de pe documentul pe care l-am înmânat Federaţiei Ruse. Copiile documentului care fost înmânate aliaţilor au alte însemnări”, a declarat aceasta în interviul pentru TASS.

Ambasada Rusiei nu a întârziat să reacţioneze: La fel de bine, putem presupune că americanii înşişi au făcut o copie a documentului cu însemnări, care  a ajuns la jurnalişti. Să ne amintim că materialele au fost publicate într-un ziar dintr-un stat membru NATO (Spania - n.r.), un aliat apropiat al Statelor Unite.”

Statele Unite şi aliaţii lor din cadrul NATO au propus Moscovei măsuri în vederea controlului armamentului - şi anume reînnoirea tratelor privind controlul rachetelor nucleare - şi privind restabilirea încrederii, cu scopul de a îndepărta ameninţarea unei noi ofensive a armatei ruse în Ucraina, potrivit unor documente dezvăluite miercuri de cotidianul spaniol „El Pais”, relatează AFP, citat de news.ro.

În răspunsul său, administraţia Biden propune, de asemenea, asumarea unor „angajamente reciproce din partea Statelor Unite şi Rusiei să nu desfăşoare sisteme terestre de lansare de rachete ofensive şi forţe permanente însărcinate să lupte pe teritoriul ucrainean”.

Moscova este îndemnată să revină în Consiliul NATO-Rusia, un organ diplomatic „care oferă dialogul şi parteneriatul în locul conflictului şi neîncrederii”, se arată în aceste scrisori.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite