Cine este Jason Furman, omul căruia Obama îi încredinţează finanţele SUA
0Preşedintele american Barack Obama îl va numi luni pe Jason Furman, consilierul său cu experienţă, în funcţia de economist-şef la Casa Albă, potrivit unei surse a administraţiei prezidenţiale.
Furman este un economist de top, absolvent al
şcolii doctorale a Universităţii Harvard, care a fost unul dintre
consilierii lui Obama în timpul campaniei electoralem, în 2008. Acesta îl
va înlocui pe Alan Krueger, pentru a deveni noul preşedinte al Comitetului
Consilierilor Economici (CEA) de la Casa Albă, potrivit agenţiei de ştiri
Reuters.
Furman a jucat un rol esenţial în formularea politicilor de impozitare, implementate de administraţia Obama şi considerate răspunsul Statelor Unite ale Americii la recesiune. De asemenea, economistul a avut o contribuţie majoră la revizuirea sistemului american de asistenţă medicală şi a lucrat cu specialiştii din administraţia Obama pentru a evita „prăpastia fiscală” care ameninţa SUA la sfârşitul anului trecut.
„Furman a fost un consilier important pentru preşedinte şi a contribuit la aproape toate propunerile majore în domeniile forţei de muncă şi economiei”, a declarat oficialul Casei Albe, sub condiţia anonimităţii. Obama va anunţa numirea lui Furman luni după-amiaza, informează Reuters.
Alan Krueger, care a primit cea mai importantă funcţie din CEA în noiembrie 2012, se va întoarce la catedra Universităţii Princeton,odată cu încheierea perioadei de concediu. Oficialul trebuie să reocupe funcţia de profesor cel târziu în toamnă, pentru a-şi respecta obligaţiile academice.
În prezent, Furman este asistentul preşedintelui american în ce priveşte politicile economice şi director adjunct principal în cadrul Consiliului Economic Naţional (NEC) al Casei Albe, condus de Gene Sperling. Furman a fost economist şi în cadrul administraţiei Clinton.
Când Larry Summers, fostul şef al Consiliului Economic, a părăsit administraţia prezidenţială la sfârşitul anului 2010, Furman era considerat unul dintre cele mai potrivite alegeri pentru a-i lua locul, însă a fost numit Sperling.
CEA este organul ce are rolul de a consilia preşedintele SUA în probleme legate de politica economică internă şi internaţională, folosindu-se de cercetări, date şi informaţii economice. Preşedintele CEA este un membru al cabinetului prezidenţial şi are nevoie de confirmarea Senatului pentru a autoriza numirea.