Bugetul apărării SUA pentru anul viitor, suplimentat cu 45 de miliarde de dolari față de ce propune Biden

0
0
Publicat:

Legea a fost votată cu largă majoritate în Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii, ajungându-se la un record al sumelor aprobate pentru apărare.

Camera Reprezentanților SUA
Camera Reprezentanților SUA

Bugetul apărării Statelor Unite ale Americii a ajuns la un record de 858 de miliarde de dolari pentru anul 2023, mai mult cu 45 de miliarde de dolari decât a propus președintele Joe Biden.

Camera Reprezentanţilor a votat o lege prin care se  aprobă versiunea de compromis a Actului de Autorizare a Apărării Naţionale (NDAA), o lege care trebuie aprobată anual şi care stabileşte politica Pentagonului.

Practic, Legea autorizează cheltuieli militare de 858 miliarde de dolari, fapt care va aduce și o creştere salarială de pentru militari, bani pentru achiziția de arme, nave şi aeronave, dar şi sprijin pentru Taiwan și pentru Ucraina.


La această lege, democrații și republicanii au negociat mai multe luni, mai ales că era nevoie de o majoritate de două treimi în Camera Reprezentanților. Republicanii au cerut un amendament prin care se solicită secretarului apărării să anuleze vaccinarea obligatorie a militarilor împotriva Covid-19.

Ucrainei va primi grației acestei legi asistenţă de securitate suplimentară 800 de milioane de dolari anul viitor.

Senatul este aşteptat să aprobe legea săptămâna viitoare, apoi urmând să fie trimisă la Casa Albă pentru a fi promulgată de preşedintele Joe Biden.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite