Video Bani aruncați pe geam. Un bărbat din SUA a aruncat circa 200.000 de dolari, iar alți șoferi s-au oprit să-i adune VIDEO

0
Publicat:

Colin Davis McCarthy, în vârstă de 38 de ani, a aruncat marți seară, 11 aprilie, mormane de bani pe autostrada I-5 din Oregon, iar mai mulți conducători auto, considerați ca fiind norocoși, au decis să ia o „pauză” pentru a strânge banii, relatează Business Insider.

Bani
Bărbatul ar fi aruncat pe geam teancuri de 100 de dolari. Foto: Pexels (Arhivă)

Însă, familia bărbatului a spus poliției din statul Oregon că acesta le-a golit conturile bancare comune pentru a finanța isprava, lăsându-i faliți. 

Autoritățile au fost sesizate cu privire la banii aruncați dintr-un vehicul marți, în jurul orei 19:00, pe autostradă, în apropiere de orașul Eugene, Oregon. Ulterior, agenții l-au identificat pe Colin Davis McCarthy ca fiind bărbatul care s-a descotorosit de bani. Apoi, bărbatul a dezvăluit că a aruncat în total circa 200.000 de dolari. 

Poliții au transmis că suma exactă nu este cunoscută și că „nu a existat o modalitate de a confirma câți bani au fost dăruiți" unor necunoscuți. 

Potrivit imaginilor, bărbatul ar fi aruncat pe geam teancuri de 100 de dolari. 

Bărbatul și-a motivat gestul spunând că a vrut să-i „binecuvânteze pe alții cu daruri în bani". Mai mulți oameni au oprit și au adunat banii, care au dispărut aproape în totalitate până la ora 20:00. 

O femeie a declarat pentru Business Insider că a mulți oameni și-au tras mașinile pe marginea autostrăzii pentru a căuta bani. 

Pe banda spre nord se circula bară la bară pe câțiva kilometri, din cauza oamenilor care s-au oprit pentru a căuta bani”, a declarat Tori Kathleen Gramz. 

Oamenii au ieșit din autoturisme și au alergat de-a lungul și de-a latul autostrăzii în căutarea banilor. „Unii oameni alergau de pe o parte pe cealaltă a autostrăzii așteptând să treacă mașinile", a mai precizat Gramz. 

Agenții l-ar fi atenționat pe bărbat să nu mai arunce bani, fiindcă era periculos ca oamenii să alerge pe autostradă pe întuneric. 

Mai mult decât atât, McCarthy a scăpat basma curată. Autoritățile au afirmat că este foarte puțin posibil ca familia acestuia să-și recapete banii. 

Pentru că este cont comun, ei au drepturi egale”, a declarat locotenentul Andrews de la poliția de stat din Oregon. 

Familia lui McCarthy a transmis că, deși este puțin probabil să se întâmple acest lucru, dorește ca persoanele care au strâns banii să îi predea poliției statului Oregon. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite