VIDEO Vladimir Putin pe post de Moş Crăciun. Liderul de la Kremlin i-a dăruit unui băieţel refugiat din Doneţk un iPhone
0Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a dăruit un iPhone unui băieţel care, împreună cu familia sa, s-a refugiat din Doneţk. În prezent, băiatul de 10 ani, pe numele său Maxim Burlaku, se află în siguranţă, într-un sanatoriu de pe malul Mării Caspice, scrie presa rusă.
Scrisoarea cu cererea puştiului de nouă ani a fost trimisă liderului de la Kremlin în luna septembrie. Acesta a cerut de la preşedinte un laptop şi un iPhone, pentru că în timpul refugiului, familia sa nu a mai reuşit să treacă pe acasă.
Maxim nu este singurul băiat căruia preşedintele rus i-a îndeplinit dorinţa. Anterior, o elevă din Tobolisk, Rusia, i-a cerut un labrador. O delegaţie oficială i-a dăruit copilului animalul de companie.
Conflictul din estul Ucrainei a determinat aproape un milion de persoane să-şi părăsească locuinţele, potrivit agenţiei pentru refugiaţi a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), iar aprope o jumătate de milion de oameni au fost strămutaţi în interiorul ţării.
"Cum criza din Ucraina trece prin prima iarnă, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) strânge ajutoare pentru pentru cele mai vulnerabile persoane strămutate care vor trebui să facă faţă asprelor condiţii de iarnă", potrivit agenţiei ONU.
Serviciul Federal rus pentru Migraţie a anunţat că peste 800.000 de ucraineni au fugit din Ucraina pentru a se refugia în Rusia de la începutul operaţiunii militare a Kievului din sud-estul Ucrainei, iar în jur de 130.000 au solicitat azil.