Un avion charter britanic având la bord peste 300 de persoane a aterizat de urgenţă în Rusia
0
Un avion charter britanic a aterizat de urgenţă în Rusia FOTO flyawaysimulation.com
Un avion al companiei charter britanice Thompson Airways având la bord 302 pasageri a efectuat o aterizare de urgenţă, luni seara, pe aeroportul din Samara, în regiunea rusă Volga, din cauza unei probleme tehnice, informează presa rusă, citată de AFP.
Avionul de tip Boeing 767-300, având la bord şi şapte membri ai echipajului, „a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Samara din cauza unei defecţiuni”, a declarat un controlor de trafic aerian rus, potrivit Mediafax.
Conform unei surse aeroportuare locale, problema ar fi fost la sistemul de ungere al motorului.
Pasagerii sunt pe aeroportul din Samara, oraş situat la aproximativ 1.000 de kilometri est de Moscova.
Avionul zbura pe ruta Phuket - Helsinki.