Trevor Reed, un fost militar american aflat după gratii în Rusia, a intrat în greva foamei
0Fostul puşcaş marin american Trevor Reed, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare în Rusia, a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de încarcerarea sa şi de încălcarea drepturilor sale.
Trevor Reed, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat anul trecut pentru agresarea unui ofiţer de poliţie la Moscova în timp ce se afla în stare de ebrietate. Fostul militar american a respins această acuzaţie şi sentinţa dată în baza ei, declarându-se victima unui proces motivat politic. Şi Washingtonul a denunţat situaţia sa, calificând-o drept un „teatru al absurdului”.
În semn de protest faţă de încarcerarea sa, Reed a intrat în greva foamei. Anunţul a fost făcut luni de familia sa.
„Am primit de la un avocat informaţia că Trevor a început o grevă a foamei pentru a protesta faţă de detenţia sa arbitrară şi de încălcările numeroase şi flagrante ale drepturilor sale de către autorităţile ruse”, se arată într-o declaraţie făcută publică de familia fostului militar.
Potrivit iubitei sale, de origine rusă, Trevor Reed se află în greva foamei de joia trecută.
Familia lui Trevor Reed cere autorităţilor americane să îi ofere suport şi să îl aducă acasă.
„Reamintim răspunsul puternic al acestei administraţii atunci când un disident rus a intrat în greva foamei în urmă cu câteva luni şi aşteptăm cu nerăbdare ca fiul nostru să primească aceeaşi atenţie”, a subliniat familia fostului puşcaş marin, referindu-se la cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi.
„Cu toate că suntem extrem de mândri de puterea de caracter a fiului nostru, suntem şi extrem de îngrijoraţi de sănătatea lui”, au insistat părinţii şi sora lui Reed.
Departamentul american de Stat a refuzat să comenteze vestea cu privire la intrarea lui Reed în greva foamei, dar a precizat că este la curent cu situaţia sa. Ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, şi-a propus să-l viziteze în cursul acestei luni în închisoarea din Mordovia în care se află acum.