Rusia duce în Marea Neagră o nouă corvetă de tip Karakurt. O navă din aceeași clasă a fost lovită de ucraineni la începutul lunii

0
Publicat:

Rusia aduce în Marea Neagră o nouă corvetă de tip Karakurt, un purtător de rachete de croazieră Kalibr, din Tatarstan, conform unui raport al Defense Express din 9 decembrie, citat de The New Voice of Ukraine.

Corvetă rusească de tip Karakurt
Corvetă rusească de tip Karakurt FOTO The New Voice of Ukraine

Informația se bazează pe imagini din satelit expuse de analistul OSINT MT_Anderson, care arată situația actuală a celor patru corvete cu rachete de tip Karakurt 22800.

Pe 3 decembrie, corveta Askold, grav avariată într-un atac cu rachetă, la 4 noiembrie, era supusă unor reparații la șantierul naval Zatoka din orașul Kerch, din Crimeea. Zonele navei care suferiseră cele mai mari daune au fost ascunse de ruși în timpul procesului de reparații, arată sursa citată.

Cea mai recentă imagine din Novorossiisk arată două nave Karakurt, inclusiv Amur, recent finalizată și testată, și, posibil, corveta Tucha, care, spre deosebire de cele trei anterioare, a fost construită pe malurile râului Volga din Zelenodolsk, în Republica Tatarstan a Federației Ruse.

Defense Express consideră că Rusia a transportat probabil acest purtător de rachete Kalibr la Novorossiisk prin Canalul Volga-Don.

Tucha, lansată în iulie 2023, are caracteristici similare cu navele anterioare de acest tip:

-          Deplasament complet - 870 de tone

-          Lungimea și lățimea corpului - 67 de metri, respectiv 11 metri

-          Autonomie de navigație - până la 15 zile, echipaj - 39 de persoane

-          Armament - tun de 76 mm, până la opt lansatoare de rachete Kalibr sau Onyx, sistem de apărare aeriană navală Pantsir, și o dronă Orlan-10.

Nava Askold, lovită de ucraineni

Lovit de un atac ucrainean în noiembrie, purtătorul de rachete rus Askold este pregătit pentru restaurare în Crimeea, a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuc, pe 8 decembrie.

Ziarul ucrainean mai scrie că au fost raportate explozii în timpul unei alarme de raid aerian în Sevastopol la 4 noiembrie. Ulterior, localnicii au declarat că un șantier naval din Kerch a fost atacat de drone.

Apărătorii ucraineni au lovit cu succes infrastructura maritimă și portuară a șantierului naval Zatoka din Kerch, temporar ocupat, a raportat StratCom.

A urmat apoi o confirmare vizuală a daunelor asupra navei cu rachete Askold. Neutralizarea unei astfel de nave este crucială pentru securitatea Ucrainei, au afirmat experții militari.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite