Putin dă noi asigurări aliaţilor din Asia în legătură cu stabilitatea Rusiei, după rebeliunea eșuată

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis marţi liderilor asiatici că poporul rus este mai unit ca oricând, aceasta fiind prima intervenţie publică internaţională a liderului de la Kremlin după revolta mercenarilor Wagner, relatează DPA, citată de Agerpres.

Vladimir Putin. FOTO Profimedia
Vladimir Putin. FOTO Profimedia

Declarația a fost făcută în cadrul summitului prin videoconferinţă al Organizaţiei de Securitate de la Shanghai (OCS), for din care fac parte, printre alte ţări, China şi India.

„Poporul rus este mai consolidat ca oricând. Cercurile politice şi întreaga societate din Rusia şi-au demonstrat în mod clar unitatea şi sentimentul de responsabilitate pentru soarta patriei atunci când au răspuns ca un front unit împotriva unei tentative de revoltă armată'', a spus Putin.

Putin încearcă să înlăture dubiile legat de autoritatea sa

Accentul pus pe unitatea Rusiei, ca întregul său discurs, arată cât de dornic este liderul rus să înlăture orice dubiu legat de autoritatea sa la nivel mondial după revolta condusă de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, în luna iunie, potrivit sursei citate.

Amintim că, pe 24 iunie, luptătorii Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov-pe-Don şi s-au îndreptat spre Moscova, în cea mai gravă provocare pentru Vladimir Putin de la obţinerea puterii în Rusia în 1999.

Rebeliunea a fost dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Intențiile Moscovei anunțate de Putin

 Vladimir Putin a mai afirmat în discursul său că Rusia se va opune sancţiunilor şi „provocărilor'' occidentale.

Liderul rus a adăugat că Moscova intenţionează să îşi extindă relaţiile cu celelalte ţări din OCS.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite