Pe cine a sunat Vladimir Putin după discuția cu Donald Trump privind armistițiul din Ucraina

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, în noaptea de joi spre vineri, cu prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, pentru a aborda în special conflictul din Ucraina, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Vladimir Putin. FOTO Getty Images
Vladimir Putin. FOTO Getty Images

Kremlinul a precizat că în timpul acestei convorbiri la telefon cu prinţul saudit, Putin „a exprimat o înaltă apreciere faţă de eforturile de mediere ale Arabiei Saudite” care a găzduit pe 18 februarie discuţiile ruso-americane, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Convorbirea cu Mohammad bin Salman a avut loc la scurt timp după ce Vladimir Putin a declarat că este „pentru” un armistiţiu în Ucraina, propus de SUA la finalul discuţiilor cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Arabia Saudită, dar că „probleme importante” trebuie rezolvate înainte de orice armistiţiu.  

Bin Salman a promis că va contribui în continuare la normalizarea relaţiilor ruso-americane

 Mohammad bin Salman a subliniat, la rândul său, importanţa reglementării crizei din Ucraina şi s-a declarat gata să contribuie în continuare la normalizarea relaţiilor ruso-americane, potrivit aceleiaşi surse.

După prima conversaţie telefonică oficială între Vladimir Putin şi Donald Trump pe 12 februarie, Rusia şi SUA au convenit să reia relaţiile bilaterale şi de asemenea să reglementeze cât mai repede dosarul ucrainean.

SUA au propus un armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, deja acceptat de Kiev şi pe care emisarul american Steve Witkoff urma să îl prezinte joi părţii ruse la Moscova.

 Ce au mai discutat Vladimir Putin şi Mohammad bin Salman

Vladimir Putin şi Mohammad bin Salman au discutat de asemenea despre problemele cooperării bilaterale şi „importanţa" acesteia pentru „stabilitatea pieţei mondiale de petrol", adaugă comunicatul Kremlinului.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite