Ministerul rus al Apărării se declară victima unui atac cibernetic străin
0
FOTO Arhivă
Ministerul rus al Apărării a anunţat vneri că este victima unui atac informatic de tip DDoS - din străinătate -, care-i vizează site-ul, relatează Reuters.
Un atac prin negarea serviciului distribuit (DDoS) constră în „bombardarea” unei reţele cu un volum neobişnuit de mare de solicitări, vizând paralizarea acesteia.
„Sursa atacului împotriva (...) site-ului pe Internet al Ministerului Apărării se află în afara Federaţiei Ruse”, a anunţat instituţia, citată de agenţia oficială rusă de presă TASS.
Site-ul ministerului rus a fost inaccesibil cel puţin timp de o oră, după care a început să funcţioneze din nou.