Magnatul rus al cârnaților a fost găsit mort în fața unui hotel din India: Acum câteva luni a criticat războiul din Ucraina

0
Publicat:

Trupul neînsuflețit al lui Pavel Antov, considerat unul dintre cei mai bogați aleși din Rusia, a fost găsit într-o baltă de sânge în fața unui hotel din India. Moartea lui Antov, care a criticat războiul purtat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, survine la două zile după cea a unui prieten de-al său, decedat de asemenea la același hotel în circumstanțe misterioase.

Pavel Antov FOTO spletnik.ru
Pavel Antov FOTO spletnik.ru

Pavel Antov s-a dus în statul Odisha, din estul Indiei, pentru a sărbători a 66-a aniversare de la nașterea sa, dar și-a găsit sfârșitul la hotelul în care se cazase împreună cu trei prieteni.

Potrivit presei locale, Antov, un magnat al cârnaților în Rusia, a murit pe 24 decembrie, după ce a căzut de la fereastra de la etajul trei al hotelului Sai International din Rayagada. Cu două zile înainte, un prieten de-al său, Vladimir Bidenov (Vladimir Bîdanov, potrivit presei ruse), a fost găsit mort în camera sa de hotel, înconjurat de sticle de vin goale. Decesul prietenului lui Antov ar fi fost cauzat de un infarct.

O sursă din poliția indiană a declarat pentru postul NDTV că Pavel Antov s-ar fi sinucis din cauza depresiei în care ar fi intrat după moartea prietenului său.

Fost membru al Partidului Rusia Unită, formațiunea politică a lui Vladimir Putin, Pavel Antov a criticat în vară războiul din Ucraina.

În iunie, el a denunțat pe WhatsApp un atac cu rachete efectuat de armata rusă în Ucraina. „O fată a fost scoasă din ruine, iar tatăl ei pare a fi mort. Mama este extrasă cu o macara, este blocată sub o placă din beton. Să fim sinceri: este estrem de dificil să numim aceasta altceva decât teroare”, a scris fostul ales rus.

La scurt timp după publicarea mesajului, Antov l-a șters și și-a prezentat scuze pentru o „neînțelegere nefericită” și o eroare tehnică. Apoi el a declarat că este „un susținător al președintelui” Putin și un „patriot” al Rusiei. În plus, a insistat că „împărtășește obiectivele” avute de Kremlin în cazul invaziei din Ucraina.

Fondator al producătorului de mezeluri Vladimirski Standard, Pavel Antov era în 2019 funcționarul cu cel mai mare venit în Rusia, declarând pentru acel an suma de 134 de milioane de euro. El a condus Comisia pentru Agricultură a forului legislativ din regiunea Vladimir, situată la circa 60 de kilometri est de Moscova.

Decesele lui Antov și Bidenov/Bîdanov sunt ultimele dintr-o serie de morți bizare survenite în rândul unor oficiali, directori de companii sau oameni de afaceri din Rusia de la începutul războiului din Ucraina, unele părând sinucideri după același tipar.

Însă consulul general al Rusiei la Calcutta, Aleksei Idamkin, a declarat pentru agenția de știri RIA Novosti că nu vede nimic suspect în cazul celor două decese. Potrivit acestuia, ancheta în cazul primului decedat a fost finalizată, iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost incinerat deja.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite