MAE rus: Scutul de la Deveselu poate genera anularea Tratatului forţelor nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza de la Deveselu

Sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), iar responsabilitatea aparţine Statelor Unite, acuză Ministerul rus de Externe.

 "Sisteme balistice americane sunt instalate în România, iar curând vor apărea şi în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, Tratatul forţelor nucleare intermediare ar putea fi ruinat. În mod clar, Statele Unite vor fi responsabile de anularea Tratatului", afirmă Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe.

"Vom fi pregătiţi să purtăm discuţii despre viitorul Tratatului oricând şi oricum. Nu există motive să se spună că Rusia ar încălca acest acord", a subliniat oficialul rus, citat de agenţia de presă Tass.

Directorul departamentului pentru neproliferare şi control asupra înarmărilor al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Vladimir Ermakov, a declarat că Moscova discută cu Washington toate problemele, inclusiv cele legate de scutul antirachetă, scrie RIA Novosti.

"Abordăm toate subiectele cu colegii noştri americani. Nu ar trebui să existe percepţia că totul s-a prăbuşit, că totul e ratat. Nu, ne întâlnim periodic", a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la agenţia internaţională de ştiri Rossia Segodnia.

Diplomatul a subliniat că problema scuturilor antirachetă reprezintă unul din principalele subiecte care vizează START (Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice), pentru că acest document a fost încheiat prin înţelegerea interdependenţei existente între armele ofensive şi defensive.

"Într-o astfel de evoluţie negativă a situaţiei, suntem nevoiţi să discutăm în linii dure cu partenerii noştri americani despre faptul că nu mai putem vorbi despre viabilitatea acordului START, din momentul în care se pierde unul din fundamentele ei — reţinerea în domeniul apărării antirachetă", a reamintit Ermakov.

În afară de aceasta, potrivit lui, în ciuda sistemelor de control şi monitorizare Moscova nu poate fi sigură 100% că în sistemele antirachetă desfăşurate în România şi Polonia nu există în depozite rachete Tomahawk cu focoase nucleare".

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite