Kremlinul declară că s-a creat un „vid“ în domeniul controlului armelor
0Kremlinul a declarat luni că a apărut un "vid" în domeniul controlului armelor, ca urmare a deteriorării relaţiilor între o serie de state, pretinzând însă că nu Rusia este vinovată pentru această situaţie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns astfel la o întrebare referitoare la decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a "denunţa" oficial Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (FACE), care datează de la sfârşitul Războiului Rece, scrie Agerpres.
" (...) în acest domeniu al controlului armelor, al stabilităţii strategice, se dezvoltă acum un mare vid, desigur, care, în mod ideal, ar trebui umplut urgent prin noi acte de drept internaţional care să reglementeze această situaţie”, a afirmat Peskov în cadrul unui briefing de presă cotidian.
"Este în interesul întregii lumi. Dar pentru ca asta să se întâmple, avem nevoie de relaţii bilaterale funcţionale cu o serie întreagă de state, care în prezent lipsesc", a spus el, adăugând că "nu este din vina noastră".
Tratatul FACE din 1990 a impus limite privind desfăşurarea de echipamente militare în Europa. Rusia şi-a suspendat participarea la acest tratat încă în 2007 şi şi-a "întrerupt complet" participarea în 2015.
Putin a semnat luna aceasta un decret prin care denunţă simbolic tratatul, în urma unei dezbateri şi a unui vot în parlamentul rus bicameral pe această temă.
Rusia a suspendat recent o serie de acorduri de control asupra armamentului cu statele occidentale, inclusiv tratatul New START (cu SUA), care reglementa proliferarea nucleară, şi a început să transfere arme nucleare tactice în statul vecin Belarus.
Relaţiile între Moscova şi ţările occidentale sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului rece, după ce Putin a trimis zeci de mii de soldaţi ruşi în Ucraina la 24 februarie 2022, în ceea ce el spune că este o "operaţiune militară specială" cu scopul de a proteja securitatea Rusiei împotriva autorităţilor prooccidentale de la Kiev.
Ucraina şi aliaţii săi occidentali spun că acţiunile Rusiei constituie un război de agresiune neprovocat, care are ca scop capturarea de teritoriu, potrivit Reuters.