Anunțul lui Putin despre iniţiativa de pace chineză pentru Ucraina

0
0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, după discuţiile cu omologul său chinez Xi Jinping, că propunerile Chinei ar putea fi folosite ca o bază pentru un acord de pace între Rusia şi Ucraina, dar el nu consideră că Occidentul şi Kievul au în prezent voinţa de a merge în această direcţie.

Xi Jinping și Vladimir Putin FOTO Profimedia
Xi Jinping și Vladimir Putin FOTO Profimedia

"Credem că multe din elementele planului de pace avansat de China sunt conforme abordărilor Rusiei şi pot fi luate drept bază pentru o soluţie paşnică atunci când cei din Occident şi de la Kiev vor fi pregătiţi pentru asta. Însă deocamdată nu vedem o astfel de disponibilitate din partea lor", a remarcat Putin.

Propunerea Chinei pentru încetarea războiului pornit de Rusia contra Ucrainei anul trecut a fost formulată luna trecută şi nu este un plan de pace propriu-zis. Iniţiativa doar enumeră 12 principii de acţiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranităţii, respingerea recurgerii la arme nucleare, etc. Ea nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina, o cerere esenţială a Kievului şi Occidentului, este lipsită de detalii concrete asupra modului de a pune capăt războiului şi unele dintre elementele enunţate sunt prea generale, interpretabile şi chiar contradictorii.

Într-o declaraţie comună ruso-chineză transmisă la încheierea vizitei lui Xi Jinping, Moscova şi Beijingul consideră necesară respectarea preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor în materie de securitate, se opun formării unor blocuri confruntaţionale şi îndeamnă la oprirea acţiunilor care sunt de natură să alimenteze şi mai mult conflictul.

Rusia şi China subliniază că parteneriatul strâns între ele nu constituie o "alianţă politico-militară". Aceste relaţii "nu constituie un bloc, nu au o natură confruntaţională şi nu sunt orientate împotriva unor ţări terţe", se arată în aceeaşi declaraţie.  

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite