Vor susţine repetat Bacalaureatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a XII-a intră de astăzi în febra examenelor. Alături de proaspeţii candidaţi, vor susţine BAC-ul şi cei care anul trecut l-au picat s-au au fost eliminaţi pentru copiat. Dacă şi în acest an eşuează, le rămâne a treia tentativă, ultima, peste un an.

Eugen este unul dintre tinerii care n-a reuşit să treacă examenul de maturitate. „La engleză au venit în «ospeţie» ofiţerii de la Centrul Naţional Anticorupţie. Au considerat că eu am copiat şi m-au scos din sală. Aveam note de 8 şi 9 la acest obiect, n-am copiat“, susţine tânărul.

Încă o tentativă  

Deşi nu a trecut de proba la limba străină, Eugen este student la Finanţe şi Bănci şi vrea să susţină anul acesta restanţa la Bacalaureat. „E adevărat că n-am putut merge la universitatea la care aş fi vrut, dar mă bucur că n-am pierdut anul“, spune tânărul. Eugen e de acord cu instalarea camerelor de filmat în sălile de BAC. „Dar şi cei de la Ministerul Educaţiei ar trebui să se ţină de cuvânt şi să simplifice testele. Anul trecut, la matematică, exerciţiile erau pentru olimpici“, crede studentul.

Nu mai vrea diplomă de bac 

Maria a eşuat de două ori la BAC şi spune că a renunţat la a treia încercare. „Am absolvit liceul în 2011. Am picat examenul la română. Anul trecut am încercat din nou să-l dau, dar fără succes“, afirmă tânăra. Nu-şi aminteşte ce itemi anume i-au dat bătăi de cap: „Parcă am scris tot. Nu ştiu de ce n-am luat o notă de trecere măcar“. Tânăra zice că nu-i mai trebuie diplomă de Bacalaureat: „Am făcut cursuri de frizerie, dar nu lucrez. Îmi ajut părinţii pe lângă casă“, explică sec Maria.

„Poate voi plăti, la anul“

Elena nici n-a încercat să ia BAC-ul. „Nu-mi trebuie emoţii în plus. „Oricum totul e cumpărat. Am luat documentul care atestă că am frecventat orele la liceu şi am plecat la mama în Italia“, ne povesteşte tânăra, revenită recent în Moldova. N-a renunţat însă de tot la ideea de a obţine o diplomă de Bacalaureat. „M-am angajat în Italia la lucru şi nimeni nu mi-a cerut nicio diplomă. Poate că la anul voi da examenele, cred dă că voi plăti“, ne spune tânăra. Circa 3.400 din cei peste 29.000 de absolvenţi înscrişi la BAC în 2012 au picat cel puţin un examen.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite