Vlad Plahotniuc: „Când Oleg Voronin vorbeşte despre oligarhi şi afaceri dubioase, trebuie ascultat cu atenţie. Este un moment istoric“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ a solicitat replicile mai multor membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană pe care Oleg Voronin o critică în interviu. Fiul lui Vladimir Voronin declară că l-a cunoscut pe Vlad Plahotniuc, actualul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, şi că acesta ar fi abuzat de încrederea sa, cât PCRM s-a aflat la guvernare.

Mai mult, spune el, afacerile de care a fost acuzat că şi le-ar fi însuşit se află de fapt la Vlad Plahotniuc. „Nu mă surprind declaraţiile lui Oleg Voronin, făcute în ajun de Crăciun. Fac parte dintr-o campanie pe care PCRM o derulează de mai multă vreme împotriva PD, a mea, a domnului Marian Lupu. Familia Voronin încearcă prin astfel de ieşiri în decor să oprească valul de plecări din PCRM. Dacă PCRM a ajuns să-l scoată pe Oleg Voronin să apere partidul, înseamnă că este cu adevărat într-o criză profundă“, a declarat Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului.

„Când Oleg Voronin vorbeşte despre oligarhi şi afaceri dubioase, trebuie ascultat cu mare atenţie. E un moment cu adevărat istoric în politica noastră. El este cel mai în măsură să vorbească despre oligarhi, cunoaşte din interior acest subiect, poate să facă multe mărturisiri. Chiar dacă, cel mai probabil, nu iubeşte sărbatoarea Crăciunului, îi doresc liniştite şi mult succes în viitoarea carieră politică, în fruntea PCRM“, mai spune democratul Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui Oleg Voronin, actuala guvernare ar duce ţara „de râpă, la sapă de lemn, la pieire“. „Nu te poţi aştepta la altfel de aprecieri de la fiul lui Vladimir Voronin. Noi, cei de la guvernare, avem datoria să ducem la sfârşit ceea ce-am început“, afirmă Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat.

„Cine e Oleg Voronin pentru mine de ar trebui să răspund la acuzaţiile lui?“, ne-a tăitat-o din scurt Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal

„Ţara în care Vladimir şi Oleg Voronin s-au obişnuit să conducă s-a schimbat, iar ei nu se pot acomoda la noile realităţi“, este de părere Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Cât despre plecarea lui Sergiu Sârbu din PCRM, Oleg Voronin susţine că deputatul ar putea regreta pasul făcut după ce va căpăta mai multă experienţă politică.

„Îi respect opinia, dar fiecare om are dreptul la alegere. Decizia îmi aparţine, viitorul va arăta dacă voi regreta sau nu“, a spus fostul comunist, Sergiu Sârbu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite