UPDATE Cetăţenii români din Republica Moldova pot vota în opt secţii dechise la Chişinău, Bălţi, Cahul şi Ungheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coada la secţia de la Ambasada României. FOTO Tudor Iovu
Coada la secţia de la Ambasada României. FOTO Tudor Iovu

Românii din Republica Moldova au făcut cozi încă de la prima oră la secţiile deschise la ambasada şi la consulatul României de la Chişinău.

UPDATE, ora 12.43: Printre votanţii care au venit de dimineaţă să-şi exprime opţiunile europarlamentare la Ambasada României din Chişinău a fost şi candidatul Alexandru Leşco din partea Partidului Mişcarea Populară, care a fost condamnat la Tiraspol în lotul Ilaşcu şi a stat 12 ani în închisorile separatiste. „Vreau să le mulţumesc tuturor alegătorilor că au făcut un efort şi-au venit la secţiile electorale. Prin votul meu doresc să găsim soluţii reale la problemele Republicii Moldova, în Parlamentul European, şi să asigurăm o prezenţă vie a celor două state româneşti, din punct de vedere politic, la Bruxelles“, a spus Leşco.

UPDATE, ora 12.29: Până la ora 11.30, în cele patru secţii de votare din Chişinău circa 2.500 de alegători şi-au exprimat opţiunile europarlamentare, potrivit unor informaţii neoficiale. Cea mai numeroasă prezenţă a fost înregistrată la Consulatul României de pe strada Grigore Ureche, unde au venit aproximativ 1.500 de alegători, în timp ce la secţiile deschise la Institutul Cultural Român şi la Ambasada României au participat câte aproximativ 500 de votanţi. 

„Vreau ca Moldova să ajungă mai repede acasă, în Europa“

La fiecare dintre cele patru secţii de vot din Chişinău sunt cozi de câte cel puţin 150 de oameni. „Votez pentru  omeni integri, care să-i reprezinte pe toţi românii, inclusiv pe noi, cei din Basarabia, în Parlamentul European, să ne protejeze drepturile şi valorile care ne apropie de Uniunea Europeană. Consider că viitorii europarlamentari pentru care votăm astăzi trebuie să contribuie la crearea unei cortine politice şi economice care să protejeze Republica Moldova de pericolul iminent care ne paşte“, a spus Roman Celac, un antreprenor în vârstă de 49 de ani.

„Populaţia a fost puţin informată în legătură cu importanţa alegerilor europarlamentare, ceea ce e o mare pierdere. Prin votul meu vreau ca Moldova să ajungă mai repede acasă, într-o Europă durabilă, şi să exprim un refuz categoric aducerii bunăstării cu tancurile“, a susţinut şi Alecu Reniţă, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, din partea Partidului Verde din România.

Unde putem vota

La scrutinul europarlamentar de astăzi, românii din Republica Moldova pot vota în opt secţii, deschise pe lângă reprezentanţele diplomatice, dintre care patru la Chişinău, două la Bălţi şi câte una la Cahul şi Ungheni, precum urmează:
1 Ambasada, str. Bucureşti nr.66/1, Chişinău;
2-3 Secţia Consulară din str. Grigore Ureche nr. 2, Chişinău;
4 Institutul Cultural Român, str. Vlaicu Pârcalab nr. 39, Chişinău;
5 Consulatul General din Cahul, str. Bogdan Petriceicu Haşdeu nr. 11;
6-7 Consulatul General din Bălţi, str. Sfântul Nicolae nr. 51;
8 Biroul consular din Ungheni, str. Mihai Eminescu nr.35.

Secţiile de vot vor fi deschise până la ora 21.00.

Potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică, unul din zece moldoveni se declară cetăţeni români. Dacă ar veni toţi la vot, ar însemna aproape 300.000 de alegători.

Cum au votat basarabenii la alte scrutine

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 au fost deschise 19 secţii în Republica Moldova şi au votat aproape 14.000 de cetăţeni. Mulţi însă, după ce au stat la coadă ore în şir, nu au reuşit să voteze. 82% din alegători din Republica Moldova şi-au dat votul pentru Eugen Tomac, pe atunci la PDL.

La scrutinul prezidenţial din noiembrie 2009, în Republica Moldova s-au prezentat la vot peste 8.000 de persoane, în 13 secţii de votare, majoritatea obtând pentru Traian Băsescu.

La alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, au votat în jur de 1.400 de cetăţeni români cu domiciliu în Republica Moldova.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite