Un reprezentant al Comisiei Electorale Centrale explică ce şanse are iniţiativa DA şi care este procedura legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Electorală Centrală va decide dacă să înregistreze grupul de iniţiativă al DA FOTO: Adevărul
Comisia Electorală Centrală va decide dacă să înregistreze grupul de iniţiativă al DA FOTO: Adevărul

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir, a explicat care este procedura legală prin care trebuie să treacă iniţiativa Platformei „DA” privind organizarea unui referendum în vederea modificării Constituţiei, menţionând că Parlamentul decide dacă este oportună o astfel de acţiune.

Andrei Volentir a declarat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că  iniţiatorii acestei idei trebuie să facă o adunare de constituire a grupului de iniţiativă, la care să participe cel puţin 300 de oameni. Ei vor delega cel puţin o sută de oameni pentru formarea acestui grup de iniţiativă, care va fi înregistrat ulterior la Comisia Electorală Centrală (CEC). Dacă grupul de iniţiativă este înregistrat, atunci membrii acestuia sunt acreditaţi şi obţin legitimaţii de colector de semnături, iar CEC tipăreşte formularele tipizate ale listelor de subscripţie.

„Pe fiecare listă de subscripţie se va regăsi textul preconizat pentru a fi supus plebiscitului. Aceşti colectori au la dispoziţie cel mult 90 de zile pentru a aduna nu mai puţin de 200 de mii de semnături, din cel puţin jumătate din unităţile administrativ teritoriale din ţară, din care să provină cel puţin 20 de mii de semnături în fiecare. Deci, într-un final, obţinem peste 300 de mii de semnatari”, a precizat secretarul CEC.

Potrivit lui Andrei Volentir, ulterior, listele vor fi depuse la CEC spre verificare şi validare. „Comisia dacă în urma verificării va constata că toate semnăturile sunt valabile şi legal colectate, înseamnă că aprobă o hotărâre în acest sens şi o transmite spre examinare Parlamentului”, a adăugat reprezentantul CEC.

Astfel, Legislativul are la dispoziţie şase luni pentru a decide dacă este necesară organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în vederea alegerii şefului statului prin vot direct sau să respingă iniţiativa. „Dacă va găsi de cuviinţă să organizeze referendumul, înseamnă că va adopta o hotărâre în acest sens şi, din momentul adoptării acestei hotărâri, Comisia va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a organiza procedurile de desfăşurare a referendumului”, a menţionat Andrei Volentir.

Reprezentantul CEC a amintit de cazul fostului lider politic, Dumitru Braghiş, a cărui iniţiativă similară s-a prăfuit în 2003în Parlament după care deputaţii au declarat că tema nu mai este actuală.

Menţionăm că Platforma DA a anunţat ieri iniţierea colectării a 300 de semnături pentru formarea adunării care va constitui grupul de iniţiativă. Ulterior, autorii iniţiativei au declarat că au reuşit să colecteze semnăturile şi au prezentat un proiect de lege privind modificarea Constituţiei. Aceste prevede ca preşedintele să fie ales direct de către popor şi să fie suspendat de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor la propunerea a cel puţin o treime dintre ei şi după consultarea Curţii Constituţionale.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite