Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut într-o fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz tragic în localitatea Larga Nouă din raionul Cahul. Un copil în vârstă de 3 ani a murit după ce a căzut într-o fântână descoperită. Potrivit apropiaţilor, minorul a căzut într-o fântână cu o adâncime de 10 metri, transmite IPN.

Conform informaţiilor preliminare ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, micuţul se juca în curte prin preajma unei fântâni descoperite, iar într-un moment, acesta nu a mai fost observat. La faţa locului au fost alertat serviciul de urgenţă care a constatat decesul copilului. Toate circumstanţele acestui caz urmează a fi investigate de organele de drept.

Salvatorii atenţionează persoanele care au în grijă minori, să-i supravegheze cu stricteţe şi să nu le permită jocul în locuri periculoase. Mai mult, salvatorii îndeamnă persoanele care au în curţi bazine şi fântâni să le acopere neapărat, pentru a evita tragediile cu implicarea minorilor.

Cazul tragic a avut loc duminică seara, aproape de ora 20.00.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite