Un bărbat din Tiraspol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Fetele au crezut că vor munci ca dansatoare. FOTO Arhiva Adevărul
Fetele au crezut că vor munci ca dansatoare. FOTO Arhiva Adevărul

Un bărbat din oraşul Tiraspol a fost condamnat la 10 ani de închisoare fiind acuzat de trafic de fiinţe umane. Acesta a racolat două tinere sub pretextul că vor munci ca dansatoare în Cipru, însă au fost obligate să se prostituieze.

Potrivit Procuraturii Generale, ajunsă la destinaţie, una dintre tinere a fost impusă să acorde servicii sexuale timp de aproximativ două săptămâni, după care a reuşit să-şi contacteze rudele care au ajutat-o să revină acasă. Cea de-a două victimă nu a ajuns la locul destinaţiei, fiind reţinută în drum spre aeroport împreună cu inculpatul.

Pentru acţiunile sale ilegale, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat la 10 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite