Ucraina a cerut în mod oficial UE dislocarea unei misiuni internaţionale de menţinere a păcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezoluţia privind misiunea internaţională de menţinere a păcii a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev pe data de 17 martie FOTO: 5.ua
Rezoluţia privind misiunea internaţională de menţinere a păcii a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev pe data de 17 martie FOTO: 5.ua

Misiunea diplomatică a Ucrainei la Uniunea Europeană a transmis conducerii UE apelul Radei Supreme de la Kiev de a disloca pe teritoriul ţării o misiune internaţională de menţinere a păcii.

”Operaţiunea condusă de UE va permite restabilirea păcii şi stabilităţii în estul Ucrainei prin crearea condiţiilor politice şi de securitate favorabile pentru implementarea cu succes a acordurilor de la Minsk şi sprijinirea activităţii misiunii speciale de monitorizare a OSCE”, a declarat Constantina Eliseeva, reprezentantul Ucrainei la UE.

Misiunea diplomatică a Ucrainei la Uniunea Europeană a transmis oficial un apel către Consiliul Uniunii Europene cu rugămintea de a analiza această chestiune şi de a începe consultările privind iniţierea operaţiunii UE în cadrul politicii comune de securitate şi apărare.

Pe 17 martie, Rada Supremă de la Kiev a adoptat rezoluţia „Privind aprobarea apelului venit din numele Consiliului de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului Uniunii Europene cu privire la desfăşurarea pe teritoriul Ucrainei a unei operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii şi securităţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite