Trei bărbaţi au fost reţinuţi în cazul în cazul femeii de afaceri omorâtă la Ciocana
0Poliţia a reţinut trei suspecţi în cazul femeii de afaceri care a fost ucisă în curtea blocului său din cartierul Ciocana al Capitalei.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, de către şeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug. „A fost o crimă planificată. Au fost reţinuţi atacatorul şi complicii săi. Principalul suspect are 35 de ani şi a fost anterior judecat. El spune că pe 16 decembrie a aşteptat victima în scara blocului ca să îi ia geanta, fiind informat că victima are mulţi bani. Fiindcă femeia a opus rezistenţă, atacatorul a lovit-o cu un cuţit. El a acţionat cu doi complici, în vârstă de 33 şi, respectiv, 34 de ani, toţi fiind domiciliaţi în raionul Ialoveni, judecaţi şi ei anterior pentru crime grave şi deosebit de grave“, a spus Ion Bodrug citat de PublikaTV.
Potrivit aceleiaşi surse, şeful Inspectoratului General de Poliţie a anunţat că oamenii legii au probe care demonstrează vina celor trei suspecţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei trei bărbaţi riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.
Omorul de la Ciocana s-a produs anul trecut, pe 16 decembrie. Atunci o femeie a fost ucisă, chiar în faţa blocului în care locuia, de pe strada Igor Vieru.