Tiraspolul a iniţiat aplicarea legislaţiei ruse în regiune. „Am primit aprobarea colegilor de la Moscova”
0
Unul dintre memorandumurile semnate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, se referă la reglementările antimonopol. Administraţia nerecunoscută din stânga Nistrului a început deja să adopte legi trase la indigo după cele aprobate de Federaţia Rusă.
Potrivit novostipmr.com, aşa-zisul vicepremier de la Tiraspol, Vitali Ulitka, susţine că sovietul suprem examinează acum proiectele de legi privind protecţia concurenţei şi comerţul intern. Ulitka a ţinut să precizeze că documentele au ajus să fie examinate după ce au fost aprobate „în cadrul consultărilor cu colegii ruşi”.
„Aceste proiecte reprezintă acte legislative, care sunt deja aprobate şi implementate de Federaţia Rusă”, a declarat Vitali Ulitka.
El a adăugat că după reglementările în domeniul anticoncurenţial, tot aşa se va proceda şi cu legislaţia ce ţine de achiziţii. „Adoptarea acestor acte în regiune este deosebit de actuală, luând în considerare evenimentele care au loc în statele vecine”, a menţionat Ulitka, fără a face şi alte precizări.
Reprezentanţii de la Tiraspol susţin că aceste acţiuni rezultă din înţelegerile prevăzute în unul dintre cele şapte memorandumuri semnate de liderul din regiune, Evgheni Şevciuk, şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin, pe 2 iulie la Moscova. Unul dintre memorandumuri prevede includerea companiilor transnistrene în programul naţional rusesc de substituire a importurilor.