Tinerii unionişti au organizat un protest la Ambasada Rusiei de la Chişinău: „Armata rusă, afară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din organizaţia Onoare, Demnitate şi Patrie (ODIP) au organizat joi, 2 martie, un protest paşnic în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, „faţă de cotropitorii sovietici care au provocat războiul de pe Nistru din 1992”. În aceeaşi zi, în Moldova a fost marcată Ziua memoriei, a celor 25 de ani trecuţi de la conflictul armat de pe Nistru din 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei ţării.

Câteva zeci de tinerii au venit în faţa reprezentanţei Rusiei la Chişinău, înarmaţi cu drapelele României şi ale Republicii Moldova, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de prezenţa armatei ruse pe teritoriul din stânga Nistrului. Pe copacii din preajmă protestatarii au afişat un banner „Putere aveţi, dar minte nu”. 

De asemenea, manifestanţii au strigat lozinci antiruse: „Ocupanţi aţi fost, ocupanţi veţi fi, criminalilor”, „Russian army go go”, „Afară cu duşmanii din ţară”, „Putin Vova, i-aţi armata din Moldova”, „Armata rusă afară” etc.

image

Nimeni din reprezentanţii ambasadei nu a ieşit să discute cu tinerii. Preşedintele ODIP, Vlad Bileţchi, a încercat să le transmită acestora o petiţie prin care solicită retragerea trupelor lor de pe teritoiul Moldovei, însă aceasta nu a fost acceptată, pe motiv că procedura ar prevede transmiterea corespondenţei doar prin poştă.

„Nu suntem împotriva culturii ruse, împotriva limbii ruse, suntem împotriva celor care ne ocupă teritoriul. Suntem împotriva celor care ne distrug limba, care pe doi martie ne-au atacat, ne-au ucis eroii, ne-au ocupat teritoriul, iar acum, mai nou, au adoptat şi ziua ocupaţiie moldoveniste. Au adoptat tricolorul Federaţiei Ruse în calitate de drapel de stat. Acest lucru demonstrează că sunt în cârdăşie cu Rusia. De asta suntem aici, cerem ca ruşii care au venit cu arma să plece, cu ceilalţi să trăim în frăţie”, a declarat liderul ODIP, Vlad Bileţchi.

Protestatarii au vărsat câţiva litri de lichid de culoare roşie pe trotuarul din faţa ambasadei, dorind într-un mod simbolic să arate că mâinele politicienilor de la Kremlin sunt în sânge.

„Au vrut sânge, le-am adus sânge. Primiţi ruşilor, ocupanţilor”, a scadat unul din tineri.

image
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite