Show cu „Foarfecele de Aur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un show inedit a avut loc zilele trecute într-un club din Capitală. Renumitul stilist rus George Rovals a susținut în weekend un masterclass de tunsoare, în cadrul Festivalului de frumusețe „Silk Way".

Direct de pe podiumurile de la Hollywood, George Rovals a venit la Chişinău să-şi demonstreze măiestria. Îmbrăcat în pantaloni harem şi încălţat în pantofi cu toc, celebrul hair-stylist a schimbat look-ul unei tinere în doar câteva mişcări, a cântat la pian, a prezentat coafuri extravagante şi a dat sfaturi stiliştilor de la noi.

„UN CLIENT TREBUIE SĂ FIE DESERVIT ÎN ZECE MINUTE"

„Toată lumea mă întreabă care este secretul meu. Şi le răspund mereu acelaşi lucru - cât mai multă muncă. Azi, am intrat în două saloane din Chişinău. În primul aveau o problemă cu electricitatea, iar în al doilea mi-au zis că tund doar dacă ai programare. Nu se poate aşa ceva. Trebuie să lucrezi în orice condiţii", a mărturisit singurul stilist rus care deţine prestigiosul trofeu american „Foarfecele de Aur".

Rovals este cunoscut şi ca un frizer de elită, printre clienţii lui numărându-se Alla Pugaciova, Filip Kirkorov, Valeria şi chiar Julia Roberts sau Demi Moore.

La eveniment au fost prezenţi zeci de tineri specialişti, dornici să-i fure meserie. Aceştia au scos din buzunare câte 500 de lei, menţionând chiar că nu le-a părut prea mult pentru o asemenea personalitate.

„Ştiu pe de rost masterclass-urile lui de pe youtube. E un geniu în arta coafurilor", a declarat Igor Popov, unul dintre tinerii prezenţi la eveniment. George Rovals i-a sfătuit pe stilişti să înveţe să utilizeze o tehnologie rapidă de tundere a părului. „Un client trebuie să fie deservit în zece minute. Frizerii pierd prea mult timp cu mişcări inutile", a menţionat acesta.

Întrebat ce părere are despre tunsorile femeilor din Moldova, Rovals a precizat că doamnele de la noi sunt frumoase, dar că sunt prea conservatoare. „Aveţi meşteri cu potenţial, care îşi doresc să vă facă să arătaţi bine, dar voi nu le daţi voie. Nu vă mai complexaţi şi nu vă mai uitaţi prin reviste atunci când vă doriţi o frizură nouă. Lăsaţi-vă pe mâna stiliştilor!", a punctat Rovals.

FEMEIA CU PĂRUL LUNG, IDEALUL LUI ROVALS

Spectatorii l-au rugat în repetate rânduri pe invitat să enumere câteva tendinţe ale sezonului, lucru la care George Rovals a răspuns scurt: „Azi nu există tendinţe. Tot ce-i nebunesc e la modă. Totuşi, o femeie frumoasă e una cu părul lung, în rochie şi pe tocuri", a subliniat el.

Stilistul va mai veni la Chişinău în luna august, când ţara noastră va găzdui, în premieră, Festivalul euroasiatic de muzică, modă, frumuseţe şi arte plastice „Silk Way" („Drumul mătăsii"). Pe podium vor defila modele cu lucrări semnate de designeri talentaţi de la noi şi artiştilor din întreaga lume. Printre personalităţile care și-au anunţat deja participarea se numără Veaceslav Zaiţev, Michael Adams, Bruce Low, Peppino di Capri, Jasmin şi alţii.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite