Şeful diplomaţiei moldoveneşti: Suntem determinaţi să demonstrăm că Moldova este un furnizor de stabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Popescu
Nicu Popescu

„Suntem determinaţi să demonstrăm că Moldova este un furnizor de stabilitate, o ţară în care democraţia funcţionează, reformele sunt posibile, procesele de transformare dau rezultate, iar viitorul nostru european este ireversibil”.

Declaraţia aparţine vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, şi a fost făcută la conferinţa donatorilor Platformei de sprijin al Republicii Moldova, co-organizată de Germania, Franţa şi România, transmite IPN.

La evenimentul de la Berlin au luat parte 47 de participanţi. „Mobilizarea suportului din partea comunităţii internaţionale ne va permite să gestionăm mai bine criza umanitară şi energetică, să realizăm obiectivele de reformă consolidând statul de drept, instituţiile publice şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei”, a spus şeful diplomaţiei moldoveneşti, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.

„Vom continua să muncim accelerat la agenda noastră de reforme, consolidându-ne democraţia şi instituţiile statului, avansând în aderarea la Uniunea Europeană”, a menţionat Nicu Popescu.

În cadrul conferinţei, statele participante au anunţat că vor susţine Republica Moldova cu un pachet financiar în valoare de peste 695 de milioane de euro, care include asistenţă financiară directă pentru bugetul ţării, granturi şi credite concesionale orientate pe implementarea reformelor şi europenizarea Republicii Moldova.

„În cooperare cu partenerii noştri suntem determinaţi să demonstrăm că Republica Moldova este un furnizor de stabilitate, o ţară în care democraţia funcţionează, reformele sunt posibile, procesele de transformare dau rezultate iar viitorul nostru european este ireversibil. Odată în plus la Berlin s-a reconfirmat faptul că Moldova aparţine familiei europene, iar viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a conchis ministrul Nicu Popescu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite