Schimbarea la scriitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

I-am auzit de multe ori pe intelectuali vorbind cu năduf despre electoratul moldovean - conservator, indolent, „greu de cap", infantil. Poporul ne trage înapoi, pe noi, minoritatea luminată, cea care ştie ce „culoare" poartă fericirea naţională. E un refren vechi, transformat de mulţi într-o scuză, când nu, într-un subterfugiu al eschivei.

Ei bine, de aproape două luni la Uniunea Scriitorilor din Chişinău se joacă o piesă care infirmă acest lamento, împingându-i pe „directorii de conştiinţă" basarabeni în banca unor restanţieri ridicoli. La o Adunare Generală, prost organizată, preşedintele Uniunii Scriitorilor, dl Mihai Cimpoi (cu o vechime de aproape 20 de ani în această funcţie), a pierdut alegerile în faţa contracandidatului său, dl Arcadie Suceveanu, care i-a fost mână dreaptă (vicepreşedinte) în toată această perioadă. Perdantul (diferenţa dintre cei doi a fost de 13 voturi - număr cu ghinion!) a invocat nişte vicii de procedură şi existenţa unor buletine de vot nevalabile. Prin urmare, dl Cimpoi a refuzat să-și recunoască înfrângerea.
Împotriva a ceea ce pretinde academicianul Mihai Cimpoi şi suporterii domniei sale, Ministerul Justiţiei a confirmat legalitatea Adunării Generale şi validitatea alegerii noii conduceri (preşedinte şi Consiliu). Până aici, istoria neverosimilei schimbării de la Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) ar putea părea una destul de banală. Însă absurdul şi grotescul trebuiau să-şi facă intrarea. Mihai Cimpoi nu s-a mulţumit să conteste în instanţă rezultatele Adunării Generale, ci a decis să bage o intrigă poliţistă în „trama" cam searbădă a vieţii scriitoriceşti. Domnul academician a sigilat, a doua zi după alegeri, biroul preşedintelui, anticamera şi cabinetul directorului de programe de la USM, Valeriu Matei, anunţându-i pe ceilalţi că se deplasează în teritoriu, acolo unde (așa cum a declarat pentru presă) ar trebui să se afle scriitorii, pentru a lupta cu comuniştii şi a promova „schimbarea până la capăt". De atunci încoace - Adunarea Generală a avut loc pe 28 octombrie 2010 - domnul Cimpoi nu a mai trecut pe la biroul său, uşile au rămas ferecate, ceea ce împiedică activitatea normală a instituţiei. Situaţia se va rezolva cumva, însă imaginea pătată a Uniunii Scriitorilor nu va putea fi spălată printr-o decizie judecătorească. Morala acestei istorii încape într-o întrebare: cum să mai interpretezi credibil „aria schimbării", dacă tu însuţi nu admiţi măcar ideea că schimbarea îţi va afecta, la un moment dat, propriul statut?... Păcat. Ar putea fi o șansă pentru destinul tău de creator, şansă pe care o ignori din teamă şi vanitate.

«Intriga poliţistă» de la Uniunea
Scriitorilor compromite
imaginea breslei literare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite