Scandal în Italia după ce compania milionarului Nicolae Petrov, Carpatair, a preluat zboruri interne de la Alitalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii italienii sunt revoltaţi că o compania străină transportă pasageri în interiorul ţării
Deputaţii italienii sunt revoltaţi că o compania străină transportă pasageri în interiorul ţării

Un deputat italian a solicitat efectuarea unei anchete privind decizia companiei aeriene Alitalia de a încredinţa Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, în Italia, şi pe rute externe, pe fondul nemulţumirii sindicatelor piloţilor şi însoţitorilor de bord italieni, scrie publicaţia italiană romcapitale.net

Deputatul italian Francesco Barbato (unul din liderii partidului Italia Valorilor) cere o anchetă parlamentară în legătură cu prevederile contractului încheiat între cele două companii aeriene. Deputatul menţioneză că, în fiecare dimineaţă, avioane ale Carpatair decolează din oraşe din România, Republica Moldova şi Ucraina, transportând la Timişoara pasageri care apoi continuă călătoria în Italia, Germania şi Grecia. Totul ar fi în regulă, dar nemulţumirile apar în contextul în care avioane Carpatair operează şi zboruri între Ancona şi Roma în numele Alitalia, cu piloţi, însoţitori de bord şi avioane proprii.

Alitalia a confirmat că a semnat, în septembrie 2011, un acord de tip "code sharing" ("utilizare în comun a codurilor zborurilor") cu Carpatair. Compania italiană a precizat că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair are toate certificatele de siguranţă. În plus, Carpatair ar putea opera zboruri în numele Alitalia şi pe rutele Pisa-Roma, Alghero-Roma, Parma-Roma şi Bolzano-Roma.

"Pare cel puţin absurd ca Alitalia să cedeze unei companii din România zboruri cu aceleaşi destinaţii pentru care ceruse condiţii speciale, din cauza crizei, costurile fiind suportate de contribuabilii italieni, iar mulţi angajaţi ai Alitalia, comandanţi, însoţitori de bord, sunt disponibilizaţi", argumentează Barbato.

Şi preşedintele Asociaţiei naţionale italiene a piloţilor comerciali (ANPAC), Giovanni Galiotto, este total nemulţumit de hotărârea Alitalia de a încredinţa unele zboruri companiei Carpatair, explicând că mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, inclusiv 550 din cadrul Alitalia.

În acelaşi timp cotidianul Corriere della Sera scrie că piloţii şi sindicaliştii sunt preocupaţi de siguranţa zborurilor operate de Carpatair, precizând că au fost înregistrate numeroase incidente cu avioanele acestei companii. Ultimul incident ar fi avut loc, luni, 7 ianuarie, când zborul AZ1666, pe ruta Pisa - Roma, operat de Carpatair în numele Alitalia, a fost întârziat din cauza unei defecţiuni.

Carpatair este una dintre cele mai mari companie regională din sud-estul Europei cu baza în Timişoara. Fondatorul acesteia este moldoveanul Nicolae Petrov. În prezent Carpatair operează peste 350 de zboruri regulate pe săptămână către 28 de destinaţii din 8 ţări.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite