Republica Moldova scoate la vânzare avere de circa 60 milioane de euro
0Agenţia Proprietăţii Publice de la Chişinău a scos la privatizare mai multe întreprinderi, cinematografe, construcţii nefinalizate, dar şi avionul dăruit lui Vladimir Voronin de către premierul rus Vladimir Putin.
Potrivit unui comunicat de presă vânzarea activelor se va face în perioada 10 iunie-15 iulie prin diverse modalităţi. Astfel în perioada 5 - 8 iulie 2011, la Bursa de Valori se va desfăşura o rundă de licitaţii „cu strigare" pentru vânzarea acţiunilor statului din 34 societăţi pe acţiuni marea majoritate a cărora au fost expuse la licitaţii în cadrul rundelor anterioare, dar nu au fost privatizate. Între bunurile puse în vânzare, pentru prima dată în ultimii doi ani, se regăsesc acţiunile statului din întreprinderile SA „Drum", din Căuşeni şi din SA „Fabrica de vinuri Sărătenii Vechi". Din numărul total al societăţilor pe acţiuni expuse, în 17 cota statului este mai mare de 51%.
De la aceste licitaţii statul aşteaptă să obţină circa 530 milioane de lei, sau circa 32 milioane de euro.
De asemenea în perioada 10 iunie - 15 iulie 2011, la concurs investiţional sunt expuse cinematografele din oraşele Glodeni şi Ştefan Vodă, nesolicitate în cadrul concursurilor anterioare, care necesită investiţii pentru reconstrucţie şi repunerea lor în funcţiune. De la vânzarea acestora se aşteaptă obţinerea a 2,3 milioane de lei şi atragerea unor investiţii de 6 milioane de lei în următorii 3 ani.
În aceeaşi perioadă este anunţat şi concursul comercial de privatizare a 6 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice), nesolicitate în cadrul expunerilor anterioare, precum şi întreprinderea de stat „Moldagroteh", care este scoasă la privatizare pentru prima dată.
Autorităţile aşteaptă să obţină 307 milioane de lei, sau 18,5 milioane de euro.
Avionul prezidenţial
scos la vânzare e defect
De notat că iarăşi este scoasă vânzare aeronava YAK-40, dăruită în 2003 de Vladimir Putin omologului său moldovean de atunci, Vladimir Voronin.
Acest avion este însă lipsit de sisteme de securitate şi nu poate zbura decât în ţări din Africa sau Asia. Guvernul a decis să scoată avionul la vânzare pentru că este defectat şi stă din 2006 în parcarea Aeroportului din Chişinău.
La 30 iunie 2011 se va desfăşura şi licitaţia „cu strigare" pentru privatizarea construcţiei nefinalizate - Blocul administrativ al Institutului de Microbiologie şi Virusologie, în complex cu terenul aferent de 9,1 hectare. Preţul iniţial de vânzare este de 125 milioane de lei, sau 7,5 milioane de euro. Faţă de luna februarie 2011, preţul acestui obiectiv a fost redus cu 20%.