Republica Moldova riscă să rămână oricând în beznă din cauza bombardamentelor ruse din Ucraina

0
Publicat:

Țară vecină ar putea să rămână fără lumină atât pe parcursul zilei de marți, cât și a celei de miercuri, urmare a posibilelor atacuri ruse în Ucraina. Autorităție de la Chișinău roagă oamenii să se pregătească în acest sens.

Republica Moldova riscă să rămână oricând în beznă. FOTO: Gettyimages
Republica Moldova riscă să rămână oricând în beznă. FOTO: Gettyimages

,,Stimați cetățeni, azi și mâine (29-30 noiembrie), din cauza posibililor atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei există riscul de deconectări de la energia electrică în toată țara. În caz de o astfel de situație, toate serviciile statului sunt pregătite să intervină și să restabilească livrarea de energie electrică în termeni restrânși. Rog să fim precauți și pregătiți”, a anunțat pe internet ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. 

Recomandările autorităților

Iar în cazul deconectărilor de energie electrică, oamenii sunt sfătuiți să evite folosirea ascensoarelor, a scărilor, dar și să scoată din priză toate dispozitivele. Recomandările vin de la reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, care au elaborat un ghid.

,,În caz de necesitate, apelați la numărul unic 112 sau la cel mai apropiat polițist, carabinier sau pompier”, îndeamnă angajații MAI.

image

Deficit imens de lumină, acoperit de România

Pe lângă faptul că poate rămâne oricând fără curent, țară vecină a avut la începutul zilei de marți un deficit uriaș de energie electrică. 

,,Î.S. Moldelectrica informează opinia publică despre faptul că a a fost înștiințată de S.A. Energocom că pentru ziua de 29.11.2022 nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică, fiind astfel anticipat un deficit de circa 74 %. Urmare a demersurilor Î.S. Moldelectrica, deficitul anticipat va fi acoperit prin contract de livrare a energiei de urgență. Confirmarea disponibilității fiind primit deja de la OST a statului vecin”, au precizat angajații instituției.

În cele din urmă, ,,deficitul a fost acoperit prin intermediul contractelor de avarie cu România”, a declarat pentru ,,Adevărul” Victor Bînzari, șeful interimar al Energocom, companie desemnată pentru a încheia contractele de achiziționare a energiei electrice. 

Partea română, furnizorul de energie

Miercurea trecută, în urma atacurilor ruse din Ucraina, o pană uriașă de curent s-a produs în Republica Moldova. Afectate au fost numeroase localități, inclusiv cele din regiunea separatistă pro-rusă din estul țării. O situație aproape similară a avut loc și în data de 15 noiembrie. 

România a devenit principalul furnizor de curent electric al Republicii Moldova. Inițial, partea română asigura necesarul de 30% pe care țara vecină nu-l putea primi din Ucraina, din cauza borbardamentelor ruse. Cantitatea s-a mărit treptat, după ce statul nu mai primește electricitate de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite