Când va afla Rep. Moldova dacă începe sau nu negocierile pentru aderarea la UE. Maia Sandu: E devreme să facem pronosticuri

0
Publicat:

Potrivit președintei Rep. Moldova, țara sa va afla în decembrie dacă va începe sau nu negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană, dar până atunci statul este implicat în procesul de implementare a condițiilor înaintate de Comisia Europeană.

Potrivit ei, țara va afla în decembrie dacă va începe negocierile. FOTO: Presedinte.md
Potrivit ei, țara va afla în decembrie dacă va începe negocierile. FOTO: Presedinte.md

,,Vrem să credem că vom vedea o decizie pozitivă, dar este devreme să facem aceste pronosticuri”, a declarat președinta Republicii Moldova

Maia Sandu evită să vină cu un răspuns exact referitor la această chestiune, dar menționează că țara sa este concentrată acum asupra îndeplinirii condițiilor înaintate de Comisia Europeană. Structura europeană urmează în curând să facă a două evaluare cu privire la progresul în acest sens al țării. Asta după ce în iunie a efectuat-o pe prima, aceasta fiind pozitivă și indicând faptul că statul a înregistrat progrese semnificative în procesul de dezoligarhizare, consolidare a justiției și dezvoltare a capacităților administrative.

,,Următoarea evaluare va fi făcută în săptămânile care urmează și decizia finală va fi luată în decembrie de către Consiliul European. Până atunci, mai avem timp și trebuie să reușim, să îndeplinim toate condițiile, chiar dacă așa cum spuneam prima evaluare a fost pozitivă. Lucrează instituțiile. Trebuie să avansăm pe condițiile care țin de reforma justiției și a corupției, pe condițiile care țin de reducerea influenței oligarhilor în economie, media și alte domenii”, a mai menționat aceasta pentru jurnaliștii postului Pro TV Chișinău. 

De peste un an cu statutul de țară candidată la UE

Republica Moldova, alături de Ucraina, a primit în 2022 statutul de candidată la aderarea la Uniunea Europeană, iar în luna aprilie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care se solicită că ea să înceapă negocierile de aderare la UE până la sfârșitul anului 2023. 

Între timp, statul a fost amenințat de mai multe ori de Kremlin cu scenariul ucrainean. Iar președinta Sandu a avertizat la începutul acestui an că Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova, în care vor fi implicate ,,grupări criminale, precum formațiunea Șor și toate derivatele ei”, persoane din anturajul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, dar și cetățeni străini, între care din Serbia sau Belarus.

Reprezentanții Rusiei au negat și au acuzat partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite