Remanieri la Guvern: Statistica are un nou şef, iar Biroul Relaţii Interetnice va fi condus de prorusul Oleg Babenco

0
0
Remanieri de cadre la şedinţa Guvernului FOTO: Alexandru Tarlev
Remanieri de cadre la şedinţa Guvernului FOTO: Alexandru Tarlev

Directorul Biroului Naţional de Statistică (BNS), Lucia Spoială, şi-a depus cererea de demisie, iar funcţia a fost ocupată de Marin Gospodarenco. De asemenea, Biroul Relaţii Interetnice nu va mai fi condus de Lilia Bolocan, dar de fostul rector al Universităţii Slavone, Oleg Babenco, care exact cu un an în urmă a fost director pentru o zi la această instituţie.

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de astăzi mai multe remanieri de cadre. Astfel, Tudor Ulianovschi nu mai este viceministru la Externe, fiind numit ambasador la ONU. 

La Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, viceminiştri vor fi Ion Stratulat, Anatol Usatîi şi Anatolie Zolotcov (venit de la Construcţii). În cadrul Ministerului Transporturilor, au fost reconfirmaţi în funcţie Sergiu Bucătaru şi Vitalie Rapcea. La Ministerului Mediului a fost numit un nou viceministru - Inga Podoroghin, iar la Ministerul Educaţiei noii viceminiştri vor fi Vasile Marina şi Elena Cernei. 

În acelaşi timp, Pavel Ianeţ şi Ivan Florean sunt noii viceminiştri ai Minsiterului Tineretului şi Sportului, iar Dragoş Hâncu a fost eliberat din funcţie.

Totodată, a fost acceptată cererea de demisie a directorului BNS, Lucia Spoială, fiind numit în funcţie un şef de direcţie din cadrul instituţiei, Marin Gospodarenco, despre care viceminstrul Economiei Tudor Copaci a menţionat că este „un tânăr promiţător”. 

Biroul Relaţii Interetnice nu va mai fi condus de Lilia Bolocan (confirmată în funcţie în luna octombrie 2015), dar de fostul recotor al Universităţii Slavone, Oleg Babenco. „Este un domeniu important şi aşteptările sunt mari. Aşteptăm strategia privind integrarea minorităţilor naţionale”, a declarat prim-minsitrul Pavel Filip, felicitându-l pe Babenco cu ocazia noii sale funcţii. Amintim că Oleg Babenco şi-a dat demisia din funcţia de director al BRI pe 25 februarie 2015 după numai o zi de la numirea sa în funcţie de către Guvernul Republicii Moldova.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri