Refugiatul sirian care apare pe postul TV al lui Plahotniuc ca susţinător al Maiei Sandu: Răspunsurile noastre au fost prezentate altfel! VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul ce priveşte venirea migranţilor sirieni în Republica Moldova ia amploare. PrimeTV a realizat un reportaj despre „diaspora siriană care o susţine pe Maia Sandu la prezidenţiale”. La scurt timp, unul dintre refugiaţii sirieni care a apărut în materialul video în calitate de susţinător al Maiei Sandu afirmă că informaţia prezentată de către el reporterului a fost interpretată greşit şi că el nici nu ştia că au loc alegeri.

Reportajul de la PrimeTV difuzat în cadrul ştirilor din 5 noiembrie, nu pare să fie realizat întâmplător. Recent, spaţiul mediatic de la Chişinău, a fost intoxicat cu o altă ştire, precum că Maia Sandu şi Angela Merkel au ajuns la o înţelegere: Merkel îi acordă sprijinul candidatului comun al PAS, PLDM, PPDA, la funcţia de preşedinte al ţării cu o condiţie, ca Sandu să accepte venirea a 30.000 de refugiaţi sirieni în Moldova. 

Maia Sandu a negat această informaţie catalogând-o ca un fals. Însă, presa apropiată socialiştilor, de pildă portalul actualităţi.md, a răspândit ştirea citând un articol fără autor de pe blogul guralumii.net.

De remarcat că prezentatoarea ştirilor de la PrimeTV vorbea despre sirieni, asta în timp ce în imagini erau biserici ortodoxe din ţară.

În acelaşi context, pe reţelele de socializare au fost publicate pliante care ar fi fost răspândite printre studenţii USM, precum scrie unimedia.info, în care este tipăritî informaţia că Maia Sandu este susţinută de comunitatea LGBT, doreşte Unirea, dar va aduce şi mii de sirieni în Moldova.

Eroul reportajului de la Prime, Ahmed Albakour, student la medicină, a publicat pe Youtube un comentariu video în care neagă că are tangenţe cu politica şi susţine că nu îl sprijină nici pe Dodon, nici pe Sandu. Acesta a mai adăugat că cel puţin nu ştia că că au loc alegeri prezidenţiale în Moldova, iar reporterul iar fi spus că face un material despre sierienii refugiaţi, ca ulterior să-l îndemne să spună că el votează pentru Maia Sandu, fără ca studentul să conştientizeze că ar fi vorba de o campanie electorală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite