PSRM îndeamnă Guvernul să ia măsuri în contextul scumpirii pâinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Batrincea

Partidul Socialiştilor cheamă Guvernul să ia măsuri în condiţiile în care cel mai mare producător de pâine şi-a anunţat intenţia de a majora preţurile.

 „Creşterea preţurilor la pâine are loc pe fondul scumpirii vertiginoase a preţurilor la resursele energetice, medicamente, produsele alimentare de bază şi ne aminteşte despre hiperinflaţia din anii 90. Astăzi, neavând bani pentru a cumpăra chiar şi pâine la preţul stabilit, oamenii sunt condamnaţi la foame”, se arată într-un comunicat de presă, citat de IPN.  

Partidul Socialiştilor atenţionează că a avertizat autorităţile, încă în toamnă, că statul trebuie să stea de veghe la securitatea alimentară. „Noi am cerut organizarea audierilor parlamentare pe acest subiect, pentru a identifica o soluţie acceptabilă, însă majoritatea de la guvernare a considerat că problema privind preţul pâinii în condiţiile unei inflaţii în creştere nu este semnificativă, nu este importantă pentru luarea unor măsuri urgente”, se menţionează în comunicat.

Potrivit PSRM, „prin acţiunile haotice şi nechibzuite, autorităţile provoacă o inflaţie galopantă, suplimentar la creşterea preţurilor  pe care o constatăm în toată lumea. Creşterea preţurilor la pâine denotă faptul că PAS de la guvernare condamnă o parte considerabilă a populaţiei la foame”.

PSRM anunţă că va veni cu iniţiative legislative care vor permite stoparea creşterii vertiginoase a preţurilor la produsele alimentare de bază.

Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” SA, cel mai mare producător de pâine din ţară, a anunţat, pe 1 februarie, că va majora preţurile la tot sortimentul de pâine, cu excepţia pâinii sociale. Totodată, întreprinderea a decis să majoreze volumul de producţie a pâinii sociale cu 54%, dar fără a modifica preţul final pentru consumatori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite