Principesa Margareta și principele Radu, întrevedere cu lidera de la Chișinău. Ce au discutat

0
Publicat:

Aflați într-o vizită la Chișinău, principesa Margareta și principele Radu s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu, în timpul întrevederii fiind abordat procesul de integrare europeană al R. Moldova, dar și sprijinul pe care-l poate oferi în acest sens Coroana Română țării vecine.

Întrevederea dintre membrii familiei regale și Maia Sandu a avut loc la Chișinău. FOTO: Facebook
Întrevederea dintre membrii familiei regale și Maia Sandu a avut loc la Chișinău. FOTO: Facebook

Întrevederea a avut loc în incinta Administrației Prezidențiale de la Chișinău, iar președinta Maia Sandu a ținut să mulțumească ,,pentru faptul că promovează interesele Republicii Moldova în capitalele europene, pentru că pledează pentru integrarea europeană a țării noastre în discuțiile cu oficialii europeni și membrii Caselor Regale. La fel, Casa Regală susține mai multe proiecte în educație, cultură și contribuie la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale prin încurajarea companiilor din România să investească la noi. Prin efort și sprijin continuu, Republica Moldova va reuși să devină, într-un viitor apropiat, parte a familiei țărilor libere și dezvoltate de pe continentul European”.

Membru de onoare a Academiei de Științe a Moldovei

Tot luni, principesa Margareta a primit titlul de onoare a Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), acesta fiind oferit pentru contribuția sa în dezvoltarea mai multor domenii, precum învățământ sau cultural din Republica Moldova, dar și pentru sprijinul constant în procesul de integrare europeană al țării vecine.

Decizia privind oferirea acestui titlu a fost luată cu vot unanim de membrii AȘM. ,,Prin acel vot a fost consemnată înalta apreciere a activității sale a principesei Margareta, a Casei Regale în valorificarea istoriei și culturii naționale. Dezvoltarea a mai multor proiecte în educație, economie, învățământ militar, cultură și societate civică și susținerea tinerilor studenți, artiști, persoanelor vulnerabile din punct de vedere social”, a declarat Svetlana Cojocaru, președinte interimar al AȘM. 

Dar și în semn de apreciere pentru sprijinul pricipesei Margareta oferit în contextul parcursului european al Republicii Moldova, a mai menționat Svetlana Cojocaru. ,,Oriunde nu s-ar afla la București, la Madrid sau în altă parte, maiestatea sa pledează cu persistență pentru urgentarea acestui proces”.

În discursul său susținut după ridicarea acestei distincții, principesa Margareta a spus că este o onoare pentru ea să-l primească, susținând că gestul din partea instituției de la Chișinău vine să unească între ele diferite generații. ,,Este în tradiția coroanei să păstreze spiritul și valorile care definesc națiunea noastră. Sunt mulțumită că după decenii grele, Academia păstrează valorile și continuă educația națională în spirit european. Nu văd în gestul vostru de astăzi o recunoaștere a meritelor personale, ci un respect al trecutului, o recunoaștere a prezentului și o speranță a viitorului”.

La ceremonia din cadrul Academiei a fost prezent și ambasadorul României la Chișinău.

,,Felicitările pe care vreau să le exprim astăzi sunt în primul rând către membrii Academiei care au câștigat în rândurile lor un om, un protector al valorilor fundamentale pentru toți românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a afirmat Cristian Leon-Țurcanu.

Cei doi membri ai familiei regale române au ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în Republica Moldova. Ultima vizită a Familiei Regale la Chișinău a fost la începutul acestei toamne, atunci când Principesa Sofia a vizitat pentru prima dată țara, ea având întrevederi cu reprezentanți Parlamentului și ai Guvernului moldovean.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite