Preşedintele Curţii Constituţionale, Tudor Panţâru, a demisionat din funcţie
0
Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Tudor Panţâru, şi-a depus demisia din funcţie miercuri, 31 ianuarie. Potrivit unui comunicat de presă emis de instituţie, judecătorul a demisionat din proprie iniţiativă.
În aceste condiţii, începând cu data de 1 februarie 2018 şi până la alegerea noului preşedinte al Curţii, în temeiul articolului 7 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, funcţiile de preşedinte vor fi exercitate de către domnul Aurel Băieşu, judecător al Curţii Constituţionale.
Tudor Panţâru a fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 12 februarie 2013.
La data de 12 mai 2017, cu votul judecătorilor, Tudor Panţâru a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.
Potrivit IPN, pe unele portaluri de informaţii se vehiculează că şi Mihai Poalelungi va demisiona din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, pentru a fi numit în locul lui Tudor Panţâru la Curtea Constituţională.