Planul „B” al lui Ion Sturza
0Optimist în momentul desemnării, candidatul la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, admite, în cele din urmă, că deputaţii nu îi vor acorda vot de încredere şi vorbeşte despre planul „B”. Acest lucru nu înseamnă neapărat o metodă originală sau ascunsă de a obţine 51 de voturi necesare învestirii Guvernului Sturza, dar misiunea pe care şi-ar fi stabilit-o din momentul acceptării propunerii de a candida la şefia executivului.
Pe 4 ianuarie 2016, Ion Sturza va prezenta programul de guvernare şi echipa Cabinetului de miniştri în Legislativul de la Chişinău.
A doua zi de la semnarea decretului prezidenţial privind desemnarea în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza a început consultările cu partidele politice parlamentare asupra programului de guvernare. Cei mai deschişi au fost liberal-democraţii. Aceştia au declarat că susţin candidatura lui Ion Sturza la şefia guvernului. Cu toate acestea, nu cred că va fi învestit. „Am temeri că încrengătura de interese din Parlament e de aşa natură că nu vor admite să vină un intrus în zona lor de interese şi influenţe, a unor partide. De aceea, n-am nicio încredere că ar putea fi învestit domnul Sturza. Dar dacă s-ar reuşi învestirea domniei sale şi a Cabinetului de miniştri cu un program de activitate ambiţios şi foarte eficient, cred că ar fi un lucru bun pentru Republica Moldova. Dar, din păcate, nu cred că se va produce”, a declarat liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, într-un interviu pentru Adevărul Moldova.
Guvernul Sturza. Pro şi contra
Deputaţii liberali şi cei din „grupul Leancă” i-au spus lui Sturza în momentul discuţiilor că vor decide dacă îi vor da votul în interiorul partidului. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a regretat că momentul consultărilor cu premierul desemnat are loc în lipsa unei majorităţi parlamentare, iar deputatul neafiliat Iurie Leancă a spus că vrea să vadă „oferta completă” care să includă structura şi componenţa viitorului guvern.
Cei mai critici au fost deputaţii democraţi care au declarat că nu vor accepta o întrevedere cu Ion Sturza, candidatura căruia „este sortită eşecului”. Socialiştii au rămas consecvenţi, afirmând că nu vor vota pentru învestirea unui guvern în legislatura actuală, iar comuniştii, atâţia câţi au mai rămas după părăsirea fracţiunii de către 14 parlamentari, au lăsat o uşă deschisă pentru discuţii cu omul care a condus Guvernul de la Chişinău în anul 1999.
Favoarea lui Sturza
Pe 23 decembrie, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, Ion Sturza a declarat că are argumente puternice pentru a convinge partidele politice să îl voteze, care se referă la „situaţia economică reală din Republica Moldova”. „Nu partidele care mă votează îmi fac mie o favoare. Să fie clar. Eu fac o favoare că mi-am oferit serviciul ţării acestor partide”, a subliniat premierul desemnat.
În acelaşi timp, Ion Sturza susţine că strategia sa se limitează la prima întrunire a deputaţilor pentru acordarea votului de încredere pentru formarea Guvernului. „Eu nu am nicio certitudine şi nicio înţelegere cu preşedintele Nicolae Timofti ce se va întâmpla după aceasta. Pe data de 4 ianuarie voi veni, în orice circumstanţe, în Parlament cu programul de guvernare şi o listă”, a anunţat Sturza. Potrivit premierului desemnat, în cazul în care va fi votat de deputaţi, va face tot posibilul să îşi ducă mandatul până la sfârşit. În acelaşi timp, Ion Sturza a mai vorbit despre pericolele lipsei finanţării din exterior, precizând că la începutul anului 2016 există riscul ca să nu mai fie bani pentru pensii şi salarii, iar principala problemă este tergiversarea investigaţiilor în cazul fraudelor de la cele trei bănci aflate în proces de lichidare. „Cineva a decis să saboteze acest diagnostic şi să stopeze acest proces ( n.r. – privind investigarea furtului miliardului de la cele trei bănci). (…) Vreau să îl preîntâmpin pe acest domn că dacă se întâmplă aşa, o să-i rup mustăţile în piaţa centrală”, a mai spus fostul prim-ministru, precizând că nu poate oferi nume din cauza că nu are „date exacte”.
Întâlnirea cu societatea civilă
Viitorii membri ai Cabinetului de miniştri, dacă acesta va fi condus de candidatul desemnat, vor semna o declaraţie de integritate. Asigurarea a fost dată de Ion Sturza în cadrul întrevederii cu membrii societăţii civile, care a avut loc joi seara, 24 decembrie.
Potrivit premierului desemnat, viitorii miniştri nu trebuie să fi comis acte de corupţie, trafic de influenţă şi nu trebuie să se afle în conflict de interese. De asemenea, viitorii miniştri vor declara că nu au patrimoniu care nu poate să fie justificat, nu au încălcat flagrant etica şi morala publică, nu au colaborat cu serviciile secrete ale altor state şi nu colaborează cu serviciile secrete din stat. Viitorii miniştri vor trebui să aibă studii complete la o instituţie recunoscută în ţară sau peste hotare. Întrebat dacă el însuşi corespunde acestor criterii, Ion Sturza a spus că acestea sunt perfect aplicabile în raport cu sine.
În altă ordine de idei, Ion Sturza le-a spus membrilor societăţii civile că ar fi vrut să vină în faţa lor cu un program de guvernare de o singură pagină, care să conţină ceea ce trebuie de făcut. În rest, ţara are atât de multe programe şi memorandumuri care trebuie pur şi simplu aplicate. „Lansăm astăzi un site prin intermediul căruia puteţi să faceţi propunerile pe fiecare domeniu în parte. Echipa mea de voluntari va tria aceste propuneri şi vom face un program care să le conţină”, a comunicat premierul desemnat. Ion Sturza a promis că va fi atent la ceea ce spune societatea civilă şi va fi în dialog permanent. „Sper ca exemplul meu ca prim-ministru să fie şi un exemplu pentru toţi membrii guvernului. Trebuie să facem şi un exerciţiu de educaţie pentru funcţionarii care fug de oameni, care fug de camere”, a opinat candidatul.
Sturza vrea Bălţiul şi găgăuzi în Guvern
Spre deosebire de foştii premieri desemnaţi, Ion Sturza a ales să se întâlnească şi cu primarul de Bălţi. Totodată, acesta intenţionează să viziteze şi UTA Găgăuzia care „este o temă de suflet” pentru el. „Îmi doresc ca găgăuzii să fie în Guvern şi am câteva candidaturi care să le propun. Găgăuzii au dat dovadă de adeziune şi patriotism exemplar pentru Republica Moldova”, a afirmat candidatul la funcţia de premier.
Sturza consideră că o parte din funcţiile administrative ale statului trebuie transferată în municipiul Bălţi. „Trebuie organizată o parte dintre festivaluri în oraşul Bălţi. Drumul spre municipiu este deja bun. Bălţiul trebuie să fie un centru cultural. Totodată, pot fi transferate o parte din funcţiile statului la Bălţi”, a menţionat Ion Sturza în cadrul întrevederii cu primarul Renato Usatîi.
În replică, Renato Usatîi a declarat că la Chişinău, „pentru decenţă”, ar putea fi lăsate Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Sănătăţii.
Planul „B” al lui Sturza
După prima săptămână de consultări, în cele din urmă, premierul desemnat admite că nu va primi votul de încredere al Parlamentului. Cu toate acestea, Ion Sturza vorbeşte despre un altfel de eşec, nu despre cel al candidaturii sale. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, acesta a afirmat că „eşecul meu ar fi dacă eu nu aş deschide un culoar nou pentru ţara Republica Moldova. Nu eşecul că nu voi fi ales în primul, al doilea tur. Dacă această lucrare în care sunt implicaţi vizibil foarte mulţi oameni, în care implic vizibil toată societatea nu va deschide un culoar nou pentru Republica Moldova şi va fi doar un exerciţiu, fie el şi mai stresant, nu va deschide această perspectivă nouă pentru Republica Moldova. Dacă noi nu întrerupem acest parcurs care e de 25 de ani (...), vom avea nu 40 la sută din populaţie care nu mai cred în stat şi vor să plece sau să se unească cu România, dar sută la sută din oameni. Şi atunci nici eu, nici alţii nu vor mai crede în proiectul Republica Moldova. Deci, eu aceasta vreau să evităm. Noi trebuie să deschidem un nou culoar pentru oameni oneşti care sunt în politică şi pentru oameni noi care vor să vină în politică. Şi aceasta e misiunea mea”.
Ion Sturza vrea să aibă dreptul ca să numească conducerea a patru ministere - Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei şi cel al Afacerilor Interne.
Regretul lui Sturza
Fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza regretă faptul că Moldovagaz a fost cedată ruşilor. „Este un pic greşit ca să evaluăm ce a fost în 1998 din punctul de vedere al evenimentelor politice, sociale de astăzi. Din păcate am revenit un pic, pentru că nu mai am memoria atât de proaspătă asupra evenimentelor. Vreau să vă spun că am constatat nişte lucruri sau am revenit la nişte lucruri. Deja în 1998 majoritatea activelor, treptat au fost transferate către Gazprom, pentru că an de an datoriile creşteau la gaz. Noi am fixat nişte lucruri care erau de facto”, a menţionat fostul prim-ministru.
În acelaşi timp, Sturza a precizat că atunci era o situaţie extrem de complicată cu datoria istorică care pare minusculă pe lângă cea care este acum. „Aveam o presiune politică şi economică enormă din partea Gazprom şi atunci a venit o idee din partea instituţiilor financiare internaţionale, din partea Fondului Monetar şi a Băncii Mondiale ca să transferăm pachetul de acţiuni de control către Gazprom ca să aibă grijă în continuare de colectarea banilor, de tarife etc. Eu consider că a fost una dintre cele mai mari greşeli ale mele, dar evaluând astăzi cred că noi nu trebuia să cedăm ruşilor Moldovagaz sub nicio formă”, a mai spus premierul desemnat.
Ion Sturza spune că această greşeală poati fi reparată doar prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Menţionăm că Gazprom a obţinut în 1999 pachetul de acţiuni majoritar de la Moldovagaz în contul datoriilor la furnizarea gazelor naturale în sumă de 190 milioane de dolari. Datoria actuală a Moldovagaz faţă de Gazprom este de 6,2 miliarde de dolari.
Dan Dungaciu: Timofti trebuie să aleagă între anticipate şi Vlad Plahotniuc
Nicolae Timofti este în cea mai dificilă situaţie în care s-a aflat vreodată, pentru că va avea de ales între anticipate şi desemnarea lui Vlad Plahotniuc la funcţia de prim-ministru, consideră Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.
Dan Dungaciu a declarat, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, că Ion Sturza nu va întruni numărul necesar de voturi şi Timofti va trebui să ia decizia importantă la cea de a doua tentativă de învestire a guvernului. „Va fi o decizie complicată şi teribilă. Dacă forţează nota asupra candidatului său, va conduce ţara spre alegeri anticipate. În acest caz, există riscul ca să fie schimbat vectorul proeuropean, iar de această situaţie va fi acuzat Timofti. Pe de altă parte, dacă se conformează propunerii PD, la şefia guvernului ar putea să ajungă controversatul Vlad Plahotniuc”, a opinat Dungaciu, citat de IPN.
Referindu-se la candidatura lui Ion Sturza, Dungaciu consideră că acesta nu va acumula numărul necesar de voturi. „Pentru Ion Sturza va fi un exerciţiu foarte dificil, pentru că i-a criticat dur pe liderii politici ai partidelor parlamentare. Este o încercare fără şanse”, a declarat analistul. Dan Dungaciu consideră că Ion Sturza va veni în Parlament să prezinte programul de guvernare şi lista cabinetului de miniştri, aceasta fiind o şansă de a reveni în politică. „Consider că Sturza va merge până la capăt, ca să obţină o platformă pentru a-şi expune programul său, va fi în atenţia opiniei publice, a mass-media. Nu este exclus că Sturza a acceptat în perspectiva unor alegeri anticipate”, a spus Dungaciu.
Democraţii pregătesc un candidat de alternativă
Cei 14 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM au fost absorbiţi de Partidul Democrat. Împreună au anunţat crearea aşa-numitei Platforme Social-Democrate din Moldova (PSDM), care va fi formată din 34 de parlamentari. În declaraţia de constituire a platformei, se menţionează că membrii acesteia vor înainta în curând propriul candidat la funcţia de premier.
Potrivit deputatului democrat, Sergiu Sârbu, această platformă devine cea mai reprezentativă forţă în parlament şi are nevoie „doar de 17 deputaţi pentru a avea majoritate parlamentară şi a vota guvernul”. Platforma Social-Democrată pentru Moldova anunţă că îşi doreşte „un premier puternic pentru a lupta contra sistemului”, iar prioritatea este de a scoate Republica Moldova din criza politică creată de „unii lideri de partid cu interese înguste”.
„Bravo lor. Bine că au decis. Ion Sturza declară că aşteaptă să vadă cine este candidatul, speră să vină cât mai repede această propunere şi este gata să participe la dezbateri deschise cu această persoană pentru a vedea care sunt viziunile”, a declarat pentru Adevărul Moldova Valeriu Paşa, responsabilul de comunicarea cu publicul al premierului desemnat Ion Sturza.