PDM cere demisia ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţa
0Fracţiunea Partidului Democrat a înregistrat vineri, 26 iulie, în plenul Parlamentului o moţiune simplă asupra activităţii ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţa. Iniţiativa vine ca urmare a măsurilor fiscale anunţate zilele trecute de aceasta, se arată într-un comunicat de presă emis de PDM.
„În mai puţin de două luni de zile, acest minister, din păcate, s-a arătat a fi unul absolut ineficient. S-a arătat a fi un minister care a preluat administrarea cu toate facturile plătite şi peste trei miliarde de lei în cont şi, în acelaşi timp, a reuşi în doar două luni de zile să demonstreze incapacitatea sa de a acumula mijloace financiare suficiente la bugetul de stat pentru a plăti salariile şi pentru a îndeplini acele proiecte în care este angajată plenar republica Moldova. Acest Minister nu a găsit alte soluţii decât să vină şi să-şi bage mâinile în buzunarele cetăţenilor noştri”, a declarat vicepreşedintele fracţiunii PDM, Vladimir Cebotari.
Ca urmare a intenţiilor ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţa, de a anula tichetele de masă, de a elimina scutirile personale pentru cetăţenii cu venituri lunare de la 20.000 de lei şi de a majora de la 10% la 20% valoarea TVA aplicată pentru industria HoReCa, democraţii au solicitat în mod de urgenţă:
1 Iniţierea procedurii de demitere din funcţia de ministru al Finanţelor al Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa;
2 Publicarea angajamentelor luate faţă de Fondul Monetar Internaţional;
3. Stoparea iniţiativelor fiscale care vor duce la distrugerea unor ramuri întregi ale economiei naţionale, inclusiv ale celor indicate mai sus;
4 Încetarea atacurilor în adresa mediului de afaceri şi a miilor de angajaţi cinstiţi, care vor să muncească, să câştige o bucată de pâine şi să supravieţuiască în Republica Moldova;
5.Promovarea doar a celor politici fiscale care vor încuraja crearea noilor locuri de muncă, plata impozitelor la bugetul de stat şi încurajarea dezvoltării mediului de afaceri;
6. Continuarea politicilor Guvernului precedent care a servit intereselor cetăţenilor şi ale Republicii Moldova.
Ministrul Finanţelor, Natalia Gavriliţa, urmează să vină săptămâna viitoare la raport în Parlament.