Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, interesat de agenții economici moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflați pentru prima dată la Chișinău, membrii organizației de peste Prut au discutat cu agenții economici moldoveni despre colaborările din agricultură, energie regenerabilă și despre ce trebuie făcut pentru atragerea de fonduri europene destinate întreprinzătorilor mici și mijlocii.

Mai mulți antreprenori de peste Prut au ajuns în Chișinău astăzi, la prima conferință româno-moldovenească organizată în vederea susținerii tinerilor antreprenori. La eveniment au participat atât oficiali din cadrul Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, cât și oameni de afaceri moldoveni și experți europeni în domeniul IMM-urilor.

„Intenționăm să realizăm și un patronat al tinerilor întreprinzători din Republica Moldova. Acest schimb de experiență aduce un beneficiu foarte mare pentru cei care au o afacere aici și caută un partener român sau din altă țară", spune Victor Valeru, un investitor local, organizator al acestui eveniment.

Domeniile abordate astăzi au fost agricultura, producerea de biomasă și energie regenerabilă, IT și piața media.

„Am văzut aici cazuri de tineri antreprenori moldoveni și români care au reușit în afaceri. Suntem acum într-o fază în care depășim stadiul economiei tradiționale și ne îndreptăm spre ceea ce înseamnă economia bazată pe cunoștințe. Un avantaj pe care noi îl avem este că vorbim aceeași limbă. Prin asta, deja sunt depășite o mulțime de bariere", precizează Florin Jianu, șeful Patronatului Tinerilor Intreprinzători din România.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite