Ministrul de Externe al Danemarcei vine în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeppe Kofod
Jeppe Kofod

Ministrul afacerilor externe al Regatului Danemarcei, Jeppe Kofod, efectuează la 11 martie o vizită în Republica Moldova. Programul include întrevederi cu omologul moldovean Nicu Popescu, cu care va merge la punctul de trecere a frontierei Palanca, situat la frontiera Moldovei cu Ucraina, transmite IPN.

De asemenea, este prevăzută o întrevedere cu preşedintele Maia Sandu şi vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, discuţiile şefilor diplomaţiilor celor două state se vor axa în mod prioritar pe situaţia de securitate regională în contextul războiului din Ucraina, gestionarea fluxurilor de refugiaţi, mobilizarea internaţională a asistenţei externe pentru criza umanitară, precum şi agenda de integrare europeană a Republicii Moldova.

În aceeaşi zi, miniştrii de externe vor susţine o conferinţă comună de presă, care va putea fi urmărită online şi pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite