Medicii americani ne tratează dinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stomatologul Glen Garland din SUA, la Spitalul Militar din Chișinău
Stomatologul Glen Garland din SUA, la Spitalul Militar din Chișinău

Timp de cinci zile, doctorii de peste Ocean au plombat dinţii copiilor din orfelinatele de la noi.

În uniformă militară în loc de halat alb, cu bocanci în loc de bahile şi întrebându-şi pacienţii din când în când „everything is ok" (din engl. - totul este în ordine). Aşa l-am cunoscut pe doctorul Glen Garland, care vine tocmai din statul american Carolina de Nord, ca să le acorde asistenţă medicală copiilor orfani şi celor din familii social-vulnerabile.

MAJORITATEA VIN PRIMA DATĂ LA STOMATOLOG

Glen a ajuns în ţara noastră printr-un proiect comun al Guvernului Republicii Moldova şi Garda Naţională a statului Carolina de Nord, iar cei aproape 30 de pacienţi care aşteaptă la uşa cabinetului sunt copiii cu deficienţe de auz de la Şcoala numărul 12 din Chişinău. Majoritatea dintre ei au dureri de dinţi, dar nu au fost niciodată la un stomatolog, din lipsă de bani. „Copiii de aici au dinţii afectaţi, cel mai des, de carii adânci şi mari, dar nu este foarte grav. Se poate trata", explică doctorul, în timp ce îi tratează dinţii Aurei Ciorici, o fetiţă de 13 ani, cu probleme auditive.

Nicolae Oltu, elev la aceeaşi şcoală, îşi aşteaptă rândul. „Mă doare foarte tare un dinte şi am venit să mă examineze doctorul", spune băiatul, care recunoaşte că are o slăbiciune pentru dulciuri. După ce ies de la dentist, copiii primesc în dar o periuţă, o pastă de dinţi şi un carneţel.

Programul, în cadrul căruia au beneficiat de îngrijire dentară gratuită peste 3.000 de copii, este la final, aceasta fiind ultima vizită a doctorilor din Carolina de Nord în Moldova. Între 11 şi 15 septembrie, medicii americani vor examina şi trata 300 de copii de la Şcoala specială pentru copiii cu deficienţe de auz, de la orfelinatul din Străşeni şi din şcoala-internat din Ialoveni. „Programul de asistenţă umanitară însă continuă cu un alt proiect, care se va concentra pe dezvoltarea asistenţei medicale în cadrul Armatei Moldovei şi a instituţiilor civile", a menţionat ambasadorul SUA în Moldova, William Moser.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite