Maia Sandu: Le cer cetăţenilor să fie gata pentru a ieşi să ne apărăm drepturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO presedinte.md

Preşedintele Maia Sandu califică drept neconstituţionale decizia Parlamentului de anulare a hotărârii prin care Domnica Manole a fost desemnată judecător al Curţii Constituţionale şi cea prin care Boris Lupaşco a devenit judecător la Curte. Maia Sandu cere Procuraturii Generale să investigheze aceste acţiuni din perspectiva uzurpării puterii în stat şi anunţă că va chema cetăţenii, în eventualitatea în care va fi nevoie, la proteste, notează IPN.

Maia Sandu califică deciziile de ieri drept contrare spiritului legii, întreprinse de deputaţi care se tem de organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Conform cadrului legislativ, Parlamentul nu poate să demită un judecător la Curtea Constituţională. După acest vot neconstituţional, a urmat o altă acţiune neconstituţională, încercarea de a numi o altă persoană în calitate de judecător la Curte. Sunt deputaţi în acest Parlament care nici într-un caz nu vor să ajungă la judecata cetăţenilor”, a spus deputatul Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Mai mult, şeful statului cere organelor de forţă să nu permită destabilizarea situaţiei din ţară.

„Am trimis un mesaj clar organelor de forţă să nu se lase implicate în îndeplinirea unor ordine neconstituţionale, ilegale. Ci să asigure ordinea constituţională, inclusiv securitatea membrilor Curţii Constituţionale. Am solicitat Procuraturii Generale să investigheze deciziile luate de Parlament şi să stabilească în ce măsură aceste acţiuni pot fi calificate drept acţiuni de uzurpare a puterii în stat”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu nu exclude eventualitatea unor proteste în masă pentru a insista pe organizarea cât mai grabnică a alegerilor anticipate.

„Vreau să le spun cetăţenilor să fie gata, sper să nu fie nevoie, dar în cazul în care va fi nevoie să fie gata să ieşim şi să ne apărăm dreptul constituţional la alegeri. Foarte mulţi cetăţeni susţin acest obiectiv de a declanşa alegerile şi de a pune punct acestei crize”, a spus Maia Sandu.

Ieri Parlamentul de la Chişinău l-a numit pe fostul procuror, Boris Lupaşco, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 6 ani. S-a întâmplat după ce Parlamentul şi-a anulat hotărârea din august 2019 prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituţională. Opoziţia, Ambasada SUA la Chişinău şi Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova au calificat acţiunile drept un abuz şi un atentat la independenţa Curţii Constituţionale şi a democraţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite