Maia Sandu a transmis condoleanţe în legătură cu accidentul aviatic din Indonezia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de condoleanţe în legătură cu accidentul aviatic din Indonezia, soldat cu moartea a peste 60 de oameni, care se aflau la bord, transmite IPN.

„În aceste clipe de grea încercare, vă rog să primiţi, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, profundele noastre sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul indonezian. Vă rog să transmiteţi sincere condoleanţe rudelor şi apropiaţilor celor ce şi-au pierdut viaţa”, se spune în mesajul Maiei Sandu, transmis preşedintelui Indoneziei, Joko Widodo.

Presa internaţională scrie că avionul a fost dat dispărut sâmbătă în Indonezia, la scurt timp după decolarea de la Jakarta. Aeronava avea destinaţia Pontianak (provincia Kalimantanul de Vest), iar la bordul aeronavei se aflau 62 de persoane, printre care cel puţin 50 de pasageri. Echipele de salvare indoneziene au localizat duminică cutiile negre ale avionului, care s-a prăbuşit în Marea Java.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite